• Ori ma placi, ori nu.Mi-a luat mai bine de 20 de ani sa invat sa ma iubesc pe mine insumi.Nu dispun de la fel de mult timp ca sa conving si pe altcineva. – Daniel Franzese
  • Atata timp cat pe pamant va exista un om care sa cante, putem inca spera. – Gabriel Celaya
  • Ce nu facem la timp, face timpul in locul nostru. – Paul Louis Lampert
  • Strang crampeie de timp din cadrane de ceasuri, sunt colectionar de trecut. – Mariana Fulger
  • Am observat ca tot timpul indurarea aduce rezultate mai bune decat justitia stricta. – Abraham Lincoln
  • Viata e prea scurta ca sa iti irosesti timp cu oameni care irosesc vise. – Gabriel Petru Baetan
  • Pe masura ce trece timpul, parca elimini lucrurile care ti-au facut viata grea. – Tom Petty
  • Timpul e un construct.Sa spui ca nu ai timp echivaleaza cu a spune “nu vreau sa. – Lao Tzu
  • Timpul se misca incet, dar trece repede. – Alice Walker, Culoarea Violet
  • Aveti timp regulat pentru munca si joc; faceti ca fiecare zi sa fie atat de plina de satisfactii, cat si de placuta si demonstrati ca intelegeti valoarea timpului folosind-o bine.Atunci tineretea va fi incantatoare, batranetea va aduce putine regrete si toata viata ta se va transforma intr-un succes minunat. – Louise May Alcott
  • Un minut de indoiala face cat o vesnicie de suferinta. – Honore de Balzac
  • Timpul este un lucru foarte inselator.Tot ce exista vreodata este acum.Putem castiga experienta din trecut, dar nu o putem retrai; si putem spera la viitor, dar nu stim daca exista. – George harrison
  • Timpul e intotdeauna acum. – Anonim
  • Exista un singur tip de succes – acela de a-ti putea petrece timpul asa cum iti doresti. – Christopher Morley
  • Zilele incep si se termina frumos atunci cand coincid sentimentele noastre nobile, cand simtim misterul prieteniilor adevarate, cand il asteptam nerabdator pe celalalt….fiind asteptati fericit. – Adrian Ibis
  • Greul cere timp, imposibilul ceva mai mult. – Chaim Weizman
  • Daca vei fi mult timp prefacut, te vei preface fara voie. – Nicolae Iorga
  • Socoteste fiecare zi o viata. – Seneca
  • Timpul nu trece mai repede ca altadata, doar noi trecem pe langa el mai repede. – George Orwell
  • Chiar si timpul trebuie impins.Altfel sta pe loc. – Felix Aderca
  • Se spune ca timpul schimba lucrurile insa, de fapt, tu trebuie sa le schimbi. – Andy Warhol
  • Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simtim fuga asta, mai ales in clipe supreme. – Victor Hugo
  • Avem nevoie de mai mult timp? Sau avem nevoie sa fim mai disciplinati cu timpul pe care il avem. – Kerry Johnson
  • O singura clipa poate schimba totul. – Heinrich Otto Wienland
  • Timpul este un mare mester in a gasi si a darui leacul tuturor situatiilor. – Miguel de Cervantes
  • Acele acestui ceasornic imi peticesc amintirile. – Ionut Caragea
  • Timpul este indiferent cu noi si nu-i pasa daca am facut ceva cu el cat l-am avut. – Marius Torok
  • Cu timpul nesfarsit, nimic nu este special.Fara pierderi sau sacrificii, nu putem aprecia ceea ce avem. – Mitch Albom, Pastratorul timpului
  • Nu vei gasi niciodata timp pentru nimic.Daca vrei timp, trebuie sa-ti faci. – Charles Buxton
  • Timpul de care va bucurati a fost irosit nu a fost timpul pierdut. – John Lennon
  • Timpul e moarte, spatiul e lupta si miscarea e suferinta. – Mihai Eminescu
  • Cheia consta in a nu petrece timpul, ci in a-l investi. – Stephen R. Covey
  • Oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il va face lung. – Seneca
  • Exista momente cand timpul se opreste in loc. – Simone de Beauvoir
  • Cel mai pretios sfetnic al omului este timpul. – Publius Syrus
  • Timpul este singurul drum cu sens unic, de la cap la coada. – Kazimierz Matan
  • Cand iubesti, devii vesnic intr-un timp atat de comprimat, devii un principiu de viata. – Camelia Oprita
  • Mana timpului este capabila sa imblanzeasca. – John Henry Newman
  • Timpul e la fel pentru toata lumea.Toti avem exact 24 de ore intr-o zi pentru a demonstra ce putem face si sa reusim tot ce ne-am propus. – James Clear
  • Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata. – Anonim
  • Bucura-te de viata.Exista mult timp pentru a fi mort. – Hans Christian Andersen
  • E nevoie de foarte mult timp pentru a fi tanar. – Pablo Picasso
  • Intotdeauna trebuie sa lasam timpul sa treaca, pentru ca timpul dezvaluie adevarul. – Seneca
  • Timpul nici macar nu exista, e doar o forma de a masura viteza. – Andrei Ruse
  • Dupa un anumit timp, stratul de rugina devine protector. – Valeriu Butulescu
  • Momentul actiunii este acum.Nu este niciodata prea tarziu sa faci ceva. – Antoine de Saint. – Exupery
  • La ce i-ar folosi unui om sa fie nemuritor daca nu stie sa isi foloseasca bine o jumatate de ora. – Ralph Waldo Emerson
  • Timpul e ceea ce ne dorim cel mai mult si cel pe care-l folosim cel mai prost. – William Penn
  • Nu e despre a avea timp, ci despre a-ti face timp. – Anonim
  • Timpul pierdut nu il mai regasesti vreodata. – Benjamin Franklin
  • Timpul e cel mai intelept sfatuitor. – Pericle
  • Timpul este un sarlatan care iti ascunde prezentul, facand sa straluceasca viitorul. – B. Fontenelle
  • Timpul tau este limitat, asa ca nu-l pierde traind viata altcuiva. – Steve Jobs
  • Cat timp a trait un fulger, am avut prilejul sa cunosc o emotie a cerului, imi parea ca zig-zagul traiectoriei sale a prabusit in apus o constelatie. – Andreea Trifu
  • Timpul este ceva pe care omul incearcp mereu sa il omoare, dar care sfarseste prin a-l omori pe om. – Herbert Spencer
  • Timpul, care schimba oamenii, nu modifica imaginea pe care o avem despre ei. – Marcel Proust
  • Timpul dezvaluie adevarul. – Seneca
  • Cu mult timp inainte de a descinde, fiecare epoca ne ameninta cu fericirea. – Vasile Ghica
  • Nu credeam ca ridurile sunt autostrazi pentru timp. – Ionut Caragea
  • Nu mai pierde timpul discutand despre ce inseamna un om bun. – Pur si simplu fii un om bun! Marcus Aurelius
  • Ceasurile ucid timpul…timpul este mort atat timp cat este masurat de micile mecanisme, de micile rotite care se invart; doar cand ceasul se opreste timpul revine la viata. – William Faulkner
  • Nu sta in puterea niciunui om sa isi aleaga prietenii adevarati, ci numai timpul poate face aceasta alegere, omului ramanandu-i doar puterea de a intelege. – Simion Purza
  • In jurnalism trebuie sa stii ca nu ai timp sa gandesti foarte mult sau sa rafinezi textul si trebuie, deci, sa suferi. – Gabriel Garcia Marquez
  • Timpul confirma sau distruge prietenia. – Henri Lacordaire
  • Este un timp pentru a merge la pescuit si un timp pentru a usca navodul. – Proverb chinezesc
  • Cel mai bogat om de pe planeta are doar patru lucruri; sanatate, iubire, timp si respect. – Teodor Dume
  • Am pierdut mult timp, iar acum timpul ma pierde. – William Shakespeare
  • In toate timpurile mai putini au fost aceia care si-au invins dorintele decat aceia care au biruit ostiri dusmane. – Marcus Tullius Cicero
  • Ai grija de minute si orele vor avea singura grija de ele. – Lord Chesterfield
  • Nu lasa sa treaca timpul, amanarile au finaluri periculoase. – William Shakespeare
  • Concentreaza-te 90% din timp pe solutii si doar 10% din timp pe probleme. – Anthony J. Angelo
  • Timpul are in spate o desaga in care strange pomeni pentru uitare, acest monstru urias al nerecunostintei.Aceste resturi sunt faptele bune din trecut, uitate chiar din clipa in care au fost savarsite. – William Shakespeare
  • Tineretea este bucuria timpului fara margini.Batranetea este constienta timpului marginit.Iar intre ele, timp pierdut. – Octav Bibere
  • Scopul meu sublim, il voi atinge in timp. – W.S. Gilbert
  • Iubesc zapada pentru acelasi motiv pentru care iubesc Craciunul.Aduce oamenii impreuna si timpul sta pe loc. – Rachel Cohn
  • Apreciaza timpul pentru ca este cea mai valoroasa resursa.Nu poti recastiga niciodata timpul pierdut.Cele mai importante alegeri pe care le vei face vreodata sunt despre cum iti vei petrece timpul. – David Kerich
  • Atat natura, cat si timpul, au un mod unic de a ne reinvigora si a ne vindeca daca le dam voie sa lucreze asupra noastra. – Catherine Devrye
  • Oamenii sunt ca ceasornicele: buni, folosesc mult timp; rai, nimeni nu poate sa-i repare. – Max Aub
  • Bucuria si durerea masoara rau orele; prima le face secunde, cealalta secole. – Anonim
  • Neavand timp nici sa scrie, scriitorii de azi nu au timp nici sa citeasca. – Victor Martin
  • Timpul si valul nu asteapta niciun barbat, dar timpul sta intotdeauna pe loc pentru o femeie de 30 de ani. – Robert Frost
  • Timpul tau este limitat, asa ca nu il risipi traind viata altcuiva.Nu te lasa prins in capcana dogmelor, ce te poate face sa traiesti asa cum au gandit altii. – Anonim
  • Fiecare minut din timpul tau este folosit fie pentru a pune o caramida sau a scoate o caramida de la proiectul pe care ti l-ai propus in viata.Fiecare minut poate fi o investitie. – Lisa Kardos
  • Timpul este aur pe care il bati cu efigia muncii tale. – Nicolae Iorga
  • Timpul este ultima inmormantare a tuturor lucrurilor. – Seneca
  • Avem o clipa in goana generatiilor sa realizam ceva. – Marius Torok
  • Va sfatuiesc sa aveti grija de minute, iar ceasul se va ingriji singur. – Philip Stanhope Chesterfield
  • Timpul este o valoare de sentiment stie doar cum sa-l omoare. – George Calinescu
  • N-are timp sa se imbogateasca.El munceste. – Valeriu Butulescu
  • Nu am timp sa ma grabesc. – John Wesley
  • Esti contemporan cu cel pe care il iubesti.Asta e tot stie doar cum sa-l omoare. – Constantin Noica
  • Ne putem opri oricand in timpul urcarii, dar niciodata in timpul coborarii. – Napoleon Bonaparte
  • Noua zecimi din toata intelepciunea consta in gestionarea inteleapta a timpului. – Theodore Roosevelt
  • Pentru a asigura viitorul, trebuie sa respecti trecutul si sa nu ai incredere in prezent. – Joseph Joubert
  • O prietenie adevarata este ca vinul bun, timpul le certifica valoarea. – Ovidiu Kerekes
  • Timpul este dascalul si invatatorul tuturor. – Dimitrie Cantemir
  • Cu totii avem cate o masina a timpului.Pe unii ne duce inapoi in timp, aceasta masina fiind numita amintire.Pe altii ne indreapta spre viitor, aceasta masina a timpului purtand numele de visare. – Jeremy Irons
  • Un om care indrazneste sa risipeasca o ora din timpul sau nu a descoperit valoarea vietii. – Charles Darwin
  • Timpul fara dragoste este putred. – Vasile Ghica
  • Trebuie sa gestionez eu singur ceasul, nu sa-l las pe ceas sa ma controleze. – Golda Meir
  • Daca ar fi trebuit sa studiem toate legile, nu ne-ar ramane timp pentru a le incalca. – Goethe
  • Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi. – Anonim
  • In aceste atome de spatiu si timp, cat infinit. – Mihai Eminescu
  • Iubirea are intotdeauna timp.Oamenii nu mai au timp de iubire. – Alexandru Chermeleu
  • Timpul: bomba cu ceas a Universului. – Costel Zagan
  • E bine ca timpul care se scurge sa nu ne macine si sa ne piarda asemenea unui graunte de nisip, ci sa ne implineasaca, e bine ca timpul sa fie o constructie. – Antoine de Saint Exupery
  • Te doare sufletul? Bucura-te! Va veni un timp cand n-o sa te mai doara. – Anonim
  • Timpul pierdut nu va mai fi niciodata gasit. – Anonim
  • Iubirea nu cunoaste timp. – Dea Loher
  • Oricand n-ai nimic de facut si mult timp pentru asta, urca. – Mae West
  • Inima de stanca nu inceteaza niciodata sa bata. – Ionut Caragea
  • Exista prietenii care rezista absentei si timpului. – Madame de Sevigne
  • Timpul este stapanitorul ce intrece puterea tuturor zeilor. – Pindar
  • Dreptul la trecere atata nevoie de noi in tacerea din lucruri; in atata strigat suntem pierduti; de atata insingurare ramanem uitati, incat ni se da dreptul la trecere. – Adriana Weimer
  • Nu este lucru intelept sa spui: “voi trai”; viata de maine este prea tarzie traieste azi. – Marcus Valerius Martialis
  • Ziua, substantiv.O perioada de 24 de ore, din care cea mai mare parte este pierduta degeaba. – Ambrose Bierce
  • Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt in orice frumusete sfarsitul, dar poate ca asa arata adevarata iubire.Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine.Caci nu exista decat daruri vremelnice. – Octavian Paler
  • Am fost intr-un calendar, dar n-am venit niciodata la timp. – Marilyn Monroe
  • Pentru fiecare minut de manie pierzi 60 de secunde de fericire. – Anonim
  • Pasarile isi ascund vesnicia sub aripi. – Ionut Caragea
  • Nu exista niciodata suficient timp pentru a face tot ce vrei. – Calvin si Hobbes de Bill Watterson
  • Ai incredere in asteptare.Imbratiseaza incertitudinea.Bucura-te de bucuria de a deveni. – Anonim
  • In timp de pace, se poate distruge economia fara a trage macar un glonte. – Victor Martin
  • Timpul vindeca ceea ce ratiunea nu este in stare. – Seneca
  • Exista un singur lucru mai important decat timpul nostru si anume cu cine petrecem acest timp. – Leo Christopher
  • Timpul este un test al tuturor inclinatiilor, al tuturor sentimentelor, al tuturor conexiunilor. – Vissarion Belinsky
  • Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna. – Nichita Stanescu
  • Timpul face mai multi convertiti decat ratiunea. – Thomas Paine, Bun simt
  • Banii nu pot decat sa-i pierd sau sa-i castig.Dar timpul pot doar sa-l pierd. – Anonim
  • Ca sa fii un domn, trebuie sa ai foarte mult timp pentru asta. – Victor Martin
  • Suntem sortiti sa ucidem timpul stie doar cum sa-l omoare. – Octavio Paz
  • Orice deschidere de pleoape naruie castelul de nisip ridicat in clepsidra. – Ionut Caragea
  • Barbatii vorbesc despre uciderea timpului, in timp ce timpul ii ucide in liniste. – Dion Boucicault
  • Nu exista niciodata suficient timp pentru a o face corect, dar exista intotdeauna suficient timp pentru a o face. – Jack Bergman
  • Pazeste-ti timpul cu tarie.Fii generos cu el, dar foloseste-l cu intentie. – David Duchemin
  • Timpul este lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult, dar..pe care il folosim cel mai necugetat. – William Penn
  • Nu ma gandesc niciodata la viitor: vine destul de repede. – Albert Einstein
  • A trai este atat de uimitor, incat lasa putin timp pentru orice altceva. – Emily Dickinson
  • Ceasurile omoara timpul… Timpul este mort atata vreme cat este ticait de micile rotite din orologii; numai atunci cand ceasurile se opresc, apare sansa de a trai. – William Faulkner
  • Timpul, cel care ne corecteaza atunci cand judecata noastra da gres. – Lord Byron
  • Timpul da mai mult decat ia (si ia totul). – Edward Astlin Cummings
  • Felul cum intrebuintam timpul liber ne tradeaza caracterul. – Gaius Plinius Secundus
  • Oamenii asteapta toata saptamana ziua de vineri, tot anul vara si toata viata fericirea. – Anonim
  • Las timpului povara contabilizarii clipelor de nefericire, el nu are sentimente. – Mariana Fulger
  • De fiecare data cand imprumuti bani furi de la versiunea ta viitoare. – Nathan Morris
  • Timpul este moneda vietii tale.Este singura moneda pe care o ai si numai tu poti hotara cum o vei cheltui.Fii atent ca nu cumva sa-i lasi pe altii s-o cheltuie pentru tine. – Anonim
  • Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil. – Octavian Paler
  • Timpul este focul in care ne ardem existenta. – Friedrich Nietzsche
  • Oamenii isi traiesc viata in asteptare, in hotararea de a se rasfata cu fericirea senina candva mai tarziu, cand se va gasi timp.Dar prezentul are un avantaj fata de orice alt moment: ne apartine.Oportunitatile trecutului s-au incheiat, viitorul inca nu a sosit.Putem stoca placeri pentru o utilizare viitoare, asa cum ne-am aproviziona cu vin; dar daca amanam prea mult cu utilizarea lor, vom constata ca ambele s-au inrautatit. – Charles Caleb Colton
  • Uitandu-te prea rar in oglinda, te ingrozesti de urmele lasate de timp… si de timpul lasat fara urme.N. – Petrescu. – Redi
  • Pe timp de inundatii intra la apa oamenii de jos.Noi, cei de la mansarde, nu patim nimic.Noi suntem fruntea tarii. – Valeriu Butulescu
  • Nu cred ca mintea umana este capabila sa inteleaga trecutul si viitorul.Ambele sunt doar iluzii care te pot face sa crezi ca exista unele schimbari in aceasta viata. – Bob Dylan
  • Dumnezeu ti-a daruit 86.400 de secunde astazi. Ai folosit vreuna pentru a spune Multumesc. – William George Ward
  • Timpul face mai usor. – Sofocle
  • Viitorul este ceva la care toata lumea ajunge in proportie de saizeci de minute pe ora, orice ar face, oricine ar fi. – CS Lewis
  • Nu mai am nici un alt timp cu acesta imi scriu arderea, cat mai am timp. – Mariana Fulger
  • Timpul nu se potriveste tie, tu trebuie sa te potrivesti timuplui. – Proverb armenesc
  • Daca cineva nu are timp, s-a pierdut si pe sine. – Marc Wittmann, Felt Time
  • O parte din timp ne este rapita, alta ne este sustrasa, alta se scurge.Dar cea mai urata pierdere este aceea datorita neglijentei.Si daca vei voi sa bagi de seama vei vedea ca cea mai mare parte a vietii noastre o pierdem facand ce nu trebuie, o mare parte nefacand nimic, intreaga viata, facand altceva. – Seneca
  • Daca timpul pentru altii inseamna bani, pentru noi are un pret incalculabil. – Goce Delchev
  • Sa nu faci economie de timp in dragoste.O vei pierde.Economia de timp nu va compensa niciodata ce ai pierdut. – Viorel Muha
  • Timpul este o iluzie care ne face sa gafaim. – Yann Martel
  • Pana la batranete, nu prea avem timp sa ne intrebam care este sensul vietii.La batranete, avem timp sa o facem, dar atunci ne izbim de o descoperire penibila: viata are un sens doar daca nu-l cauti. – Anonim
  • Toate lucrurile le putem recupera, mai putin timpul. – Marius Torok
  • Timpul liber petrecut fara frica de Dumnezeu este dascal de pacate pentru cei ce nu stiu sa foloseasca timpul. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Oare limbile de ceas au lingusit vreodata timpul. – Gavriil Stiharul
  • Omul este un consumator lacom de timp si care intodeauna ramane flamand. – Sergiu Popa
  • Exista suficient timp, dar nici unul de rezerva. – Charles W. Chesnutt
  • Timpul este gardianul care ne fura eternitatea. – Sorin Cerin
  • Timpul este distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul tau. – Dumitru Staniloa
  • Nimic nu tine o vesnicie, nici vesnicia insasi. – Ionut Caragea
  • Abia avem timp in viata sa facem greseli, cand sa le mai si reparam. – Vasile Ghica
  • Timpul este un lup devorator. – Nichita Stanescu
  • Intrebuintati bine timpul, el trece asa de iute, insa ordinea va invata sa castigati timp. – Johann Wolfgang von Goethe
  • Trebuie sa utilizezi timpul ca pe o unealta, nu ca pe o carja. – John F. Kennedy
  • Trebuie sa folosim timpul ca instrument, nu ca carja. – John F. Kennedy
  • Suntem pacaliti; ni se spune ca a mai trecut o jumatate de ora, sau ca e sase nu pot decat sa-i pierd sau sa-i castig.Dar timpul pot doar sa-l pierd. – Mircea Eliade
  • Nu exista nici timp, nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. – Mihai Eminescu
  • Toate bogatiile isi au originea in minte.Bogatia este in idei nu in bani. – Robert Collier
  • Maine, ca si azi, ca si ieri sunt introspectii ale noastre in substanta timpului. – Mariana Fulger
  • Timpul trebuie folosit creativ si sa se inteleaga intotdeauna ca orice moment este o sansa de a realiza lucruri grozave. – Martin Luther King
  • Cine forteza timpul este impins inapoi de catre timp; cine se supune timpului descopera ca timpul este de partea sa. – Talmudul
  • Sunt doua zile in calendarul meu: aceasta zi si acea zi. – Martin Luther
  • Ofera-ti timp pentru lucrurile care-ti fac sufletul fericit. – Anonim
  • Ne luptam din ce in ce mai greu cu acizii timpului. – Vasile Ghica
  • Cu vremea sa mergi in pas, nu la pas. – Tudor Musatescu
  • Crezi ca te doare clipa nemiloasa a timpului dar de fapt te doare eternitatea ce zace dincolo de ea. – Andreea Trifu
  • Timpul inseamna har. – Vladimir Pustan
  • A petrece (a cheltui) timpul are conotatia unei finalitati, este fara intoarcere. – Herbert Harris
  • Prietenia e o ocupatie care iti ocupa tot timpul in cazul in care esti prietenul adevarat al unei alte persoane.Nu poti avea multi prieteni pentru ca in acel caz, nu ar mai fi prieteni adevarati. – Truman Capote
  • Timpul este cea mai mare distanta dintre doua locuri. – Tennessee Williams, Menajeria de sticla
  • Nimeni nu vede o floare– cu adevarat– e atat de mica incat iti ia timp; noi nu avem timp si ca sa poti vedea e nevoie de timp, la fel cum e nevoie de timp pentru a avea un prieten. – Georgia Keeffe
  • Timpul este o pierdere de bani. – Oscar Wilde
  • Timpul este medicul obisnuit al tuturor maladiilor spiritului. – Francois DAmbroise
  • Problema e ca ai impresia ca ai destul timp. – Buddha
  • Nu este nevoie sa alergi, trebuie doar sa te pornesti la timp. – Esop
  • Timpul tau este limitat, asa ca nu il risipi traind viata altcuiva.Nu te lasa prins in capcana dogmelor, ce te poate face sa traaesti asa cum au gandit altii. – Anonim
  • Anii, trecand, ne iau unul cate unul. – Horatiu
  • Nu este lucru intelept sa spui: voi trai; viata de maine este prea tarzie – traieste azi. – Marcus Valerius Martialis
  • Nu am suportat niciodata scartaitul minutarului de la ceas.Nu face decat sa imi aduca aminte ca timpul este trenul acela care a deportat oamenii pe care ii iubeam. – Gabriel Petru Baetan
  • Nu vrea sa-mi raspunda grabita secunda, iar inima bate secundele toate. – Ionut Caragea
  • Prezentul este acel timp in care timpul atinge eternitatea. – C.S. Lewis
  • Timpul vindeca orice rana. – Proverb
  • Este intotdeauna vorba de sincronizare.Daca este prea curand, nimeni nu intelege.Daca este prea tarziu, toata lumea uita. – Anna Wintour
  • Mari civilizatii dispar, iar noi nu avem timp sa le cunoastem evolutia.Suntem prea ocupati cu supravietuirea. – Pavel Corut
  • Principala problema cu aceasta mare obsesie pentru economisirea timpului este foarte simpla: nu puteti economisi timp.Il poti cheltui doar.Dar o puteti petrece cu intelepciune sau prostie. – Benjamin Hoff, Tao of Pooh
  • Nimic nu rezista in timp precum propriile calitati. – Walt Whitman
  • Ce e viata asta, daca, avand atatea griji, nu avem timp sa stam si sa privim? W.H. – Davies
  • Timpul/N-am sa-l definesc cu ura,/Insa rece si concret:/E un fel de corcitura/De dorinta si regret. – Mircea Radulescu
  • Ia-ti timp pentru a reflecta; dar atunci cand vine vremea pentru actiune, inceteaza sa gandesti si pune-te in miscare. – Napoleon Bonaparte
  • Timpul care trece e singurul lucru de care putem fi siguri.E de bun simt sa extragem cat putem de mult din el. – Somerset Maugham
  • Desi scurgator, timpul este o prezenta activa, el este cel care ne precizeaza durata si, totodata, traseaza hotarul existentei noastre. – Anca Daniela Hut
  • Daca aveti chimie intre voi nu mai aveti nevoie decat de sincronizare, sa fiti in aceeasi etapa si sa va doriti acelasi lucru. – Anonim
  • Aprilie este cea mai cruda dintre luni. – Thomas Stearns Eliot
  • Timpul actual are un avantaj fata de celalalt – este al nostru. – Charles Caleb Colton