Contribuțiile de pensie sunt platite parțial de salariați, parțial de patroni. Iar britanicii au decis sa scada tocmai partea patronilor.
In toata aceasta reducere, statul englez nu caștiga nimic. Pentru ca banii de pensie sunt administrați privat in Marea Britanie, de catre mai multe firme (deci nu exista o Casa Naționala de Pensii, ci exista o anumita competiție). Cel care caștiga din taierea pensiilor va fi doar sectorul privat – in special companiile mici, care pur si simplu nu iși mai permit sa plateasca atatea contribuții sociale.
Protejarea sectorului privat, mai ales a micilor afaceri, prin taierea cheltuielilor sociale, a fost ideea de baza cu care Margaret Thatcher a scos din criza Marea Britanie. Noul guvern britanic n-a pierdut timpul dupa alegerile din primavara (ca Romania), ci a inceput sa puna rapid in aplicare aceeași politica. Iar Romania ar trebui sa faca la fel!
Și guvernul britanic e amenințat cu tribunalul!
Firmele care administreaza fondurile de pensii au amenințat ca vor da in judecata guvernul, dupa modelul Lituaniei, Letoniei și…Romaniei (uite ca am ajuns și noi model la ceva pentru englezi), unde scaderile de pensii au fost declarate neconstituționale. Guvernul britanic a invațat insa din greșelile celorlalți și nu a taiat pensiile direct, ci doar a schimbat modul de contribuție, ceea ce are tot dreptul sa faca.
Pai se mai termina criza in 2011?
Evident ca nu! Romanii sunt singurii din lume care au spus public tampenia ca poți sa ieși din criza cu brațele incrucișate, pentru ca… “se termina criza de la sine”. Se termina ea: dar nu pentru toți, nu la fel și nu in același timp!
E evident ca Germania va ieși din criza mai rapid, iar Marea Britanie mai greu și cu mai multe suferințe. Franța inca tine criza ascunsa sub covor și se imprumuta din greu (ministrul de finanțe francez a anunțat ca trebuie sa taie minimum 45 de miliarde de euro din cheltuielile statului, dar concret n-a anunțat nici o masura de taiere). La Paris cuvantul “austeritate” e tabu, iar Financial Times a ras de frica francezilor de a lua masuri dure. Așa ca dintre membrii “mari” a UE, Franța o sa iasa ultima din criza.
Cat despre Romania? sa fim realiști: Romania ar putea sa nu mai iasa din criza niciodata. Romania trece nu doar printr-o criza economica, ci și printr-o criza de isterie. Isteria politica a blocat orice reforma in ultimii 3 ani, iar acum romanii fac spume la gura in legatura cu reducerea salariilor bugetarilor (care este o masura minimala, nu dura. Și nu ajuta firmele private, pentru ca nu a dus la scaderea impozitelor si taxelor).
Daca scad pensiile, n-o sa scada consumul?
Asta a fost in Romania prima grija a celor care s-au opus taierilor de pensii și salarii. Iar raspunsul britanicilor e simplu: sigur ca o sa scada consumul. Ei și? Marea Britanie n-o sa iasa niciodata din criza, daca protejeaza consumul propriu. Dimpotriva, va ieși din criza pe baza consumului…altora! Adica pe banii altora. In special a “colegilor” din Uniunea Europeana, care incurajeaza consumul.
E ca și cand ai scapa de inec, cațarandu-te pe umerii altora, pe care ii impingi sub apa. N-o fi foarte moral, sau amabil, sau “european”, dar afacerile sunt afaceri.
Iar o țara e pana la urma, o simpla afacere: daca e profitabila, supraviețuiește. Daca nu – moare!