Exista o legenda urbana in chestiuni psihologice care spune ca multi dintre noi ne „casatorim” cu tatii sau mamele noastre. Cu alte cuvinte, oamenii cauta in partenerii lor atribute care ne amintesc de parintii nostri. Este adevarat ca exista doua teorii cunoscute care explica acest fenomen, precum complexul Electra si complexul Oedip.
Acum… Cat de adevarata este aceasta idee? Chiar avem un filtru care ne ghideaza catre un profil si nu altul bazat pe schemele interne ale copilariei? Adevarul este ca exista un adevar de netagaduit. In copilarie, dezvoltam o naratiune inconstienta despre afectiunea si relatiile. Facem acest lucru pe baza modului in care ingrijitorii nostri ne trateaza.
Acest lucru ne poate conditiona in multe feluri. Si de fapt, unul dintre ei ne poate face sa repetam acelasi tipar maine pentru ca este cel pe care il cunoastem cel mai bine, cel care ne ofera intarire si incredere. Daca tatal sau mama noastra a fost mereu acel sprijin zilnic in care ne-am simtit validati, intelesi si protejati, este evident ca vom cauta la fel.
Totusi, ce se intampla cand legatura cu acesti ingrijitori a fost traumatizanta? Cautam, probabil, aceleasi figuri emotionale daunatoare la varsta adulta? O analizam.
Tipul de atasament experimentat in copilarie are o influenta directa asupra tipului de partener pe care il cautam.
Temerile si nevoile noastre in sfera emotionala sunt adesea conditionate de relatia pe care am avut-o cu parintii nostri.
Este adevarat ca ne „casatorim” cu tatii sau mamele noastre?
Este evident ca atunci cand auzim fraza ca multi dintre noi se „casatoresc” cu tatii sau mamele noastre, ceea ce simtim este o anumita respingere a acestei idei. Cu toate acestea, daca defalcam din punct de vedere psihologic acest rationament si mergem in culise, vom descoperi ca exista dovezi care sa-l sustina.
Pentru inceput, relatiile timpurii cu parintii nostri creeaza scenarii sau modele pentru modul in care functioneaza relatiile. Oferim adevarul a ceea ce vedem si tipului de iubire pe care ni-l ofera acei primi ingrijitori. Aceste dinamice din copilarie ne marcheaza, ne modeleaza si ne conditioneaza intr-un mod profund.
Pe de alta parte, dupa cum putem presupune bine, teoria psihanalitica a dat validitate ideii ca oamenii aleg parteneri romantici cu trasaturi similare parintilor lor. Lucrari precum cea efectuata la Universitatea de Stat din New York, de exemplu, intaresc aceasta propunere. Totusi, departe de a ramane cu sindroamele Oedip sau Electra, unde trebuie sa ne concentram atentia este asupra tipurilor de atasament.
Nu cautam parteneri care sa semene fizic cu tatal sau mama noastra. Cautam persoane care ne ofera aceeasi siguranta emotionala pe care ne-au oferit-o parintii nostri sau parteneri care ne ofera dragostea pe care nu au stiut sau nu au vrut sa ne-o ofere.
Atasamentul pe care l-ati primit determina tipul de iubire de care credeti ca aveti nevoie
Daca am crescut intr-o casa cu un tata absent si rece din punct de vedere emotional, este posibil sa cautam relatii care sa ne ofere validare constanta, afectiune si siguranta. Nu intotdeauna ne „casatorim” tatii sau mamele noastre. Uneori, cautam parteneri care sa indeplineasca sarcinile emotionale pe care parintii nostri nu ni le-au dat.
Atasamentul pe care il primim in copilarie creeaza un model de iubire care este ceea ce credem ca avem nevoie. Astfel, si ca exemplu, copiii care au crescut cu mame si tati iubitori si in armonie constanta cu acestia, devin adulti cu buna stima de sine si incredere in sine. Atasamentul sigur ne permite sa construim relatii satisfacatoare, fara teama constanta de respingere sau singuratate.
In acest caz, nu se cauta o cifra exacta a unui parinte. Cand cineva a fost iubit si respectat in copilarie, se cauta sa se mute in teritorii emotionale care ofera aceeasi dinamica relationala ca in copilarie.
Ca fiinte umane, suntem atrasi inconstient de ceea ce ne este familiar si cunoscut.
Uneori cauti opusul parintilor tai si totusi suferi la fel.
Poate unul dintre parintii nostri a murit. De asemenea, este posibil ca unul sau ambii parinti sa fi fost neglijenti fata de noi. In aceste cazuri, este obisnuit sa dezvoltam un atasament anxios: avem nevoie de figuri care sa umple acele goluri imense in probleme emotionale. Si totusi, departe de a o reusi, esuam si traim aceeasi durere, acelasi sentiment de lipsa… Cum este posibil?
Inca o data, nu ne „casatorim” parintii, ceea ce facem este sa cautam inlocuitori pentru acele figuri pe care nu le-am avut niciodata . Si in acea transa, in acel sir de dezamagiri in chestiuni relationale, exista ceva ce nu vedem. Dupa cum subliniaza Dr. Kim Bartholomew intr-un studiu, oamenii cu atasament anxios au o viziune negativa despre ei insisi si se uita la altii pentru a le valida.
Problema nu este in acele cupluri esuate, ci intr-o rana nesupravegheata din copilarie. Problema este in noi. Stima de sine scazuta, nesiguranta si aceasta devalorizare a sinelui ne conduc din nou si din nou catre oameni daunatori . Spre figuri la fel de nocive precum au fost parintii.
Uneori, cand cautam parteneri care sunt foarte diferiti de tatal sau mama noastra, acea alegere de a merge impotriva este inca o decizie conditionata de tata sau de mama.
Daca vrei sa ai o relatie mai satisfacatoare decat cea cu care ai crescut, trebuie sa fii constient de modelele mentale pe care le ai despre relatii.
Nu ne „casatorim” tatii sau mamele, ne casatorim cu modelele mentale pe care ni le-au transmis.
Oamenii cauta ceea ce ne este familiar, iar ceea ce ne este familiar nu este intotdeauna cel mai potrivit. S-ar putea sa fim atrasi de acel barbat increzator in sine si oarecum dominant, sau de acea femeie atat de distractiva, dar cu tendinta de manipulare emotionala. Uneori, acele scenarii mentale pe care ni le-au transmis parintii nostri continua sa ne conditioneze la varsta adulta. Si nu intotdeauna in bine.
Este oportun sa facem un exercitiu de constiinta pentru a detecta acele naratiuni defectuoase despre relatii si afectiune pe care ni le-ar putea transmite parintii nostri . Daca ajungem mereu cu oameni daunatori, sa ne intrebam care ar putea fi motivul. Poate ca exista ceva in trecutul nostru pe care trebuie sa-l reformulam si sa curatam.
