Inainte de a ravni la coafurile prezentate pe catwalk in sezonul toamna/iarna, de la up-do-uri neglijente la pony tails sofisticate si impletituri feminine, Bianca Nutu iti recomanda sa te focusezi pe ingrijirea parului. Asta nu presupune mai multe programari la coafor, ci sa iti updatezi ritualul de haircare in confortul propriului camin.
In liceu, tineam un jurnal secret. Cativa ani mai tarziu, ma prezentam in cabinetul unui nutritionist cu un jurnal alimentar, in care imi notasem cu constiinciozitate pacatele culinare. Iar de curand mi-am transformat una dintre agende intr-un jurnal de haircare. Da, ati citit bine. E noul trend din industria de beauty. Si, desi initial ideea mi s-a parut amuzanta, faptul ca am putut tine evidenta problemelor cu care ma confrunt atunci cand vine vorba de podoaba mea capilara mi-a fost de un real folos. Odata identificate neajunsurile, m-am adresat unor hairstylisti de exceptie si farmacisti cu experienta, care mi-au recomandat remediile potrivite.
Atentie speciala
De-a lungul timpului, gurile rele m-au avertizat ca extensiile distrug parul. Apoi, odata cu imbunatatirea tehnicii de aplicare a acestora, cand le era imposibil sa mai gaseasca contraargumente, mi-au reprosat ca extensiile nu se mai poarta. Recunosc ca nu mi-am pierdut timpul sa explic nimanui ca acest artificiu de beauty a cucerit de multa vreme podiumurile internationale, vedetele si hairstylistii de pretutindeni. Si nici nu m-am straduit sa conving pe nimeni ca diferenta o face calitatea extensiilor si felul in care sunt purtate, in functie de anumite circumstante. Fara sa tin cont de parerea nimanui, m-am bucurat ca un copil atunci cand am primit un set de extensii cu clip-on din partea celor de la Divisima (www.divisima.ro). Ascunse printre suvitele mele si in acelasi ton cu nuanta parului meu, e imposibil sa le distingi, calitatea acestora fiind ireprosabila. Totusi, fiind din par natural, extensiile se degradeaza in acelasi ritm cu propriul par. Acesta nu e insa un motiv de ingrijorare. Cel putin nu atata vreme cat exista gama Absolut Repair Lipidium de la L’ Oreal Professionnel.
De ce imi place: Noua gama reconstruieste fibra capilara de la radacina pana la varfuri. Repara si fortifica zonele sensibilizate ale acesteia, restructurand suvitele instant si reparandu-le din interior.
Recomandarea specialistului: „Daca vrei ca gama Absolut Repair Lipidium de la L’ Oreal Professionnel sa aiba efect si asupra extensiilor, asigura-te ca acestea inca au cuticula. In plus, pentru a le intretine cat mai bine, este indicat sa apelezi la ajutorul unui profesionist cu experienta si sa urmezi des tratamente hidratante. Mai mult, foloseste un ser hidratant pentru varfuri, pentru a netezi cuticula, si o perie speciala, pentru a nu rupe firele de par. Pentru rezultate exceptionale, foloseste samponul, masca, dar si crema si serumul care nu necesita clatire din gama Absolut Repair Lipidium.“ (Sorin Stratulat, Ambasador L’ Oreal Professionnel, Beauty District)
Shine bright!
Chiar daca am parul blond deschis, ceea ce in teorie ar presupune ca reflecta cea mai mare cantitate de lumina, vopsirile frecvente i-au redus dramatic din stralucire. Am descoperit insa secretele unui par demn de o reclama TV: spray-ul Head Shine si serul Gloss de la Fudge.
De ce imi plac: Aplicand cateva picaturi de Gloss de la Fudge ma asigur ca parul meu beneficiaza de o doza buna de antioxidanti, nu doar de un plus de stralucire. Si intotdeauna inainte sa ies din casa pulverizez spray-ul Head Shine, care nu numai ca imi face parul mai stralucitor, dar ii ofera si protectie UV.
Recomandarea specialistului: „Gloss-ul de la Fudge este un ser pentru stralucire intensa, care protejeaza culoarea si restructureaza fibra capilara. Combinat cu spray-ul Head Shine, vei obtine o coafura perfect finisata, fara fire electrizate, si plina de stralucire.” (Alexia Harsan, Gett’s Hair Salons)
Factorul bio
Sa trec pragul magazinului Natural Paris din strada Tudor Stefan nr. 48, e o incantare. Nu doar pentru ca de fiecare data uleiul esential de lavanda umple aerul, ci pentru ca aici stiu sigur ca produsele pe care le cumpar isi respecta promisiunile. Gratie formulelor bazate pe ingrediente bio, fara parabeni si cu efect rapid, cosmeticele de aici sunt preferatele mele. In plus, le sunt recunoscatoare specialistilor de la Natural Paris ca mi-au prezentat uleiul capilar din gama Bio Sublim de la Florame si astfel mi-am luat adio de la parul casant, tern si deshidratat.
De ce imi place: Cu uleiuri vegetale bio de ricin, jojoba, macadamia si trandafir uscat, uleiul are puterea de a revitaliza parul casant si de a hrani fibra capilara. Formula e imbogatita de asemenea cu uleiuri esentiale bio de lamaie, ylang-ylang, portocala dulce, care redau stralucire parului. Iar aplicarea in sine e o experienta senzoriala.
Recomandarea specialistului: „Aplica uleiul pe intreaga lungime a parului, insistand asupra varfurilor si evitand radacina. Dupa ce a actionat 20 de minute, clateste parul si sam-poneaza-l. Pentru rezultate optime, foloseste-l o data sau de doua ori pe saptamana, daca ai parul normal. In cazul parului uscat, indicat e sa il utilizezi zilnic.” (Madalina Ulmeanu, specialist aromaterapie si aromacologie)
Sub protectie
Folosesc zilnic placa de intins parul si nu imi imaginez viata fara ondulator. Imi usuc parul la cele mai ridicate temperaturi ale foenu-lui ca sa nu petrec prea mult timp in fata oglinzii. Si, desi am grija sa folosesc intotdeauna beauty tools de cea mai buna calitate, frecventa cu care le folosesc isi spune cuvantul. Odata cu lansarea celor treivariante de lapte pentru par de la Kerastase, pot afirma insa cu tarie ca podoaba mea capilara e in afara oricarui pericol. Si credeti-ma ca stiu ce spun!
De ce imi plac: Desi se adreseaza diverselor tipuri de par, laptele pentru netezirea si imblanzirea parului (Keratine Thermique), laptele reparator pentru par deteriorat (Ciment Thermique) si laptele nutritiv pentru netezire (Nectar Thermique) de la Kerastase au un numitor comun: protejeaza fibra capilara impotriva caldurii de pana la 180°C. In plus, faciliteaza uscarea si coafarea.
Recomandarea specialistului: „Pe langa ritualul clasic, care include folo-sirea samponului si a mastii co-res-punzatoare tipului tau de par, completeaza regimul de haircare cu unul dintre cele trei variante de lapte de la Kerastase. Keratine Thermique netezeste instant firele rebele si are un efect hidratant, Ciment Thermique repara si intareste fibra capilara, iar Nectar Thermique confera stralucire si hranire completa. Aplica-le pe parul spalat si uscat cu prosopul.” (George Soare, Tribute Salon by GS)
Pe termen lung
Atunci cand ma confrunt cu probleme de cadere ocazionala a parului, stresul, oboseala, alimentatia si dezechilibrele hormonale sunt cele mai la indemana explicatii. Totusi, daca pana nu demult intram in panica ori de cate ori zeci de fire de par imi umpleau pumnii, acum stiu exact ca Phyto are solutia: tratamentul si samponul impotriva caderii ocazionale a parului din gama Phytocyane si, complementar, capsulele Phytophanere, care intaresc fibra capilara de la Phyto.
De ce imi plac: „Sanatatea parului incepe de la radacina” este motto-ul dupa care s-a ghidat legendarul hairstylist Patrick Ales atunci cand, in urma cu 50 de ani, a pus bazele Phyto. Pasiunea expertului pentru remediile naturiste s-a transformat intr-o poveste de succes, Phyto devenind un brand extrem de popular la nivel mondial gratie formulelor ultra-eficiente, pe baza de plante. Iar expertiza sa in dezvoltarea unor remedii care sa stopeze caderea parului si-a spus cuvantul.
Recomandarea specialistului: „Gama Phytocyane restabileste den-si-tatea parului si ii fortifica radacina. Studiile clinice au relevat eficienta impotriva caderii parului si a subtierii fibrei capilare in cazul a peste 85% dintre subiecti. Pentru rezultate spectaculoase, folositi complementar capsulele Phytophanere. Imbogatite cu vitaminele B, C si E, acizi grasi esentiali de tip Omega si extractele din plante, acestea echilibreaza functionalitatea celulelor parului si ii asigura frumusetea, supletea si echilibrul natural.” (Iuliana Boerescu, farmacist manager Farmaciile Help Net)
Mai mult ca perfect
O afectiune des intalnita a scalpului, matreata nu e neaparat un semnal de alarma, dar este enervant de inestetica. In plus, atrage dupa sine o serie lunga de neplaceri: secretia excesiva de sebum, descuamarea pielii capului, iritatii locale si ingrasarea firului de par. Samponul purificator de la Subtil e insa o arma redutabila, care lupta cu succes impotriva tuturor acestor probleme.
De ce imi place: Formula fara parabeni si silicon curata, hidrateaza si ingrijeste delicat scalpul si lasa parul puternic si stralucitor.
Recomandarea specialistului: „Fo-losirea sam-poanelor neadecvate tipului de par, spalarea excesiva, vopsirea frecventa si folosirea exagerata a produselor de styling pot duce la aparitia matretii. Tocmai de aceea este important sa folosesti un produs special, cu rol purificator si hidratant, care sa restabileasca echilibrul pH-ului la nivelul scalpului.” (Robert Popovici, hairstylist Academia de Coafura Melkior)