Am auzit de Transalpina pentru prima data acum doi ani, cand se incepuse asfaltarea acestui drum, care avea sa devina cel mai inalt drum asfaltat din Romania. Sau cel putin atunci am aflat eu prima data ca se lucreaza la el.
Mi-am zis ca trebuie sa ajung acolo neaparat anul urmator, adica in 2010, dar n-a fost sa fie. Plus, atunci nu era inca terminat, dar auzisem ca e circulabil totusi.
Anul asta insa, era de muuult timp pe calendarul meu Google frumos colorat. Am vorbit din vreme cu restul trupei Viajoa ca sa mergem impreuna, doar weekendul cu pricina trebuia gasit, ca sa putem merge toate, sau macar cat mai multe.
Ceea ce nu era chiar usor. Intre timp… un coleg de la birou care facuse Transalpina prin iunie sau iulie, si caruia i-am spus ca vreau si eu sa merg, ma intreba sistematic in fiecare saptamana daca m-am dus, invartind cutitul in rana, spunandu-mi de fiecare data cat de frumos si extraordinar e, si ca trebuie sa ma duc.
Stiu astaaaa! Normal ca TREBUIE sa ma duc! 🙂 Nu ma mai torturaaaa! :)))
De ieri insa, gata! Nu ma mai poate tortura nimeni, pentru ca am foooost! 🙂 Si chiar de doua ori, pentru ca ne-am intors pe acelasi drum. Haideti asadar sa va povestesc pe scurt, si cu multe imagini, cum a fost.
Am plecat sambata dimineata, in aproape toata formula care putea veni fizic, adica Adriana si Bogdan, Gabi , eu si Cristi + 2 prieteni de-ai lui Gabi, care au devenit repede si ai nostri, care sunt voluntari americani Peace Corps veniti in Romania pentru 2 ani, niste oameni extraordinari.
De la Bucuresti la Novaci am facut cam 4 ore cu masina, cu pauza de rigoare, iar imediat dupa Novaci incep serpentinele. Extrem de repede ajungem, de la cam 600 de metri pana la 2145 m, pe cel mai abrupt drum pe care am condus in viata mea. Acum, nu stiu daca era din cauza ca masina era plina de oameni si full de bagaje, sau din ce alt motiv (am auzit si ceva legat de oxigen si faptul ca se urca foarte mult in altitudine intr-un timp foarte scurt, pe o distanta foarte mica), dar masina abia tragea!! A trebuit sa schimb in treapta 1 de viteza de mai multe ori.
Asadar, prima impresie: drumul asta e abruuupt! 🙂
A doua impresie: drumul asta e inguuuust! 🙂 Cel putin pe alocuri, si mai ales in serpentine, cand se nimerea sa fie exact atunci si o masina din sens opus, nu stiam cum sa ma fac mai mica, mai ales cand pe partea mea era golul. Pentru ca nu e ca si cum au apucat sa puna parapeti…
A treia impresie: inca se mai lucreaza 🙂 Transalpina este intr-adevar integral asfaltata (ma refer strict la portiunea intre Ranca si Obarsia Lotrului) insa acum se toarna un al doilea strat de asfalt, cel putin in unele locuri. Se circula insa ok, chiar daca intr-un loc erau utilaje si se mergea doar pe o singura banda.
A patra impresie: e frumos rau!!! 🙂 Am oprit aproape in fiecare loc in care era posibil pe marginea drumului (si NU direct pe drum, cum faceau altii si blocau efectiv banda!) ca sa admiram peisajul.
Prima data am oprit undeva inainte de Pasul Urdele. In fata noastra se ridica monstruosul Mohoru, si aici lumea si-a facut de cap, sub efectul naucitor pe care il au muntii asupra iubitorilor de natura. Mai intai am facut poze… ne-am plimbat…
Pe urma ne-am tolanit pe iarba si ne-am lasat vrajiti de munte…
In Pasul Urdele nu am oprit. In principal pentru ca atunci nu am stiut ca acolo era Pasul Urdele :)) Am oprit insa un pic mai jos, in ultima serpentina dintr-o serie de serpentine foarte stranse, care arata cam asa:
Aceasta priveliste nu poate fi vazuta insa decat de pe Varful Iezer, pe care se poate urca pornind pe traseul marcat cu banda rosie care incepe acolo.
Urmatoarea oprire a fost in Saua Muntinu. Aici este loc berechet pentru a opri, pentru un picnic pe iarba, pentru un pui de somn la soare, de fapt pentru orice: piruete, tumbe, flic-flacuri sau ce mai vreti voi 🙂 Daca opriti chiar unde este parcarea, pe partea opusa priviti in jos 🙂 O sa vedeti Lacul Iezerul Muntinului. Noi nu l-am vazut atunci, pentru ca am oprit un pic mai inainte de parcare, insa dimineata nu am mai ratat ocazia.
De aici noi am coborat la Obarsia Lotrului, pe soseaua care serpuieste prin alte peisaje demne de pozat. Acolo am incercat sa mancam la Pensiunea Bradu.
Spun ca am incercat pentru ca, dupa ce am asteptat peste jumate de ora sa ni se ia comanda, dupa ce chelnerita a fost mai mult decat impertinenta, raspunzandu-ne „asta e” cand am rugat-o sa ne ia comanda pentru ca stam de mai mult de jumatate de ora, a venit intr-un final si cand sa comandam, ciorbele, ne-a spus ca nu mai are deloc ciorba si nici multe dintre felurile pe care le mai vroiam. Asa ca ne-am ridicat frumos de la masa si ne-am intors la Cabana Obarsia Lotrului, un loc mai modest insa unde am fost serviti cum se cuvine.
Noroc ca nu eram chiar lihniti de foame, insa ne-a fost foarte rusine fata de cei doi prieteni din Peace Corps care erau cu noi. Sincer noi n-am mai patit asa ceva niciodata, si am mai dat de servicii proaste in Romania, dar destul de demult incat sa fiu cam socata. So, daca ajungeti aici NU mergeti la Pensiunea Bradu.
Dupa ce ne-am pus in sfarsit burtile la cale, era insa destul de devreme asa ca ne-am dus pana la Barajul de la Lacul Vidra. Atentie insa, ultimii 4 km nu sunt asfaltati, dar sunt circulabili cu orice masina. Pentru amatorii de senzatii tari, aici se poate „vizita” statiunea neterminata si parasita Vidra.
De la Baraj ne-am despartit: o parte au plecat inapoi spre casa, iar cealalta parte a mers la Obarsie pentru campare. Aveam planuri mari pentru a doua zi, asa ca am gasit repede un loc bun si imediat ce s-a facut intuneric ne-am bagat in saci si ne-am culcat.
Noaptea a fost una destul de friguroasa pentru unii dintre noi, pentru ca, avand in vedere ca dimineata erau doar 2 grade afara, nici nu vreau sa stiu cate au fost in cursul noptii. Eu cu sac de confort – 5 grade am simtit un pic de frig, insa Cristi cu sac confort 0 grade a cam dardait bine de tot. Cu siguranta afara nu a scazut temperatura sub 0 grade, dar totusi…
Dimineata telefonul a sunat la 6:30. La cat de frig simteam ca e afara, mi-a luat aproape jumate de ora sa-mi fac curaj sa ies din sac, sa ma imbrac cu toate hainele pe care nu le aveam deja pe mine si sa ies din cort, pentru a sari in masina pe care Cristi deja o incalzise 🙂
Odata ce ne-am incalzit un pic insa, am uitat repede de frig, am mancat si am pornit inapoi pe Transalpina. Am lasat masina tot in una dintre serpetinele de care va ziceam, unde era loc pentru cateva masini chiar, si am pornit cu emotie pe traseul de creasta a Parangului, spre Lacul Galcescu, unul dintre cele mai frumoase lacuri din Parang.
Traseul dureaza 3 – 3.5 ore doar dus, si este compus din mai multe urcari si coborari. Primele 2 ore sunt destul de usoare, insa pentru a ajunge la lacuri trebuie niste antrenament pentru ca se coboara foarte abrupt pe grohotis. Pe care trebuie urcat pe urma la loc, evident :
In orice caz, merita din plin! Iar pentru a vedea lacurile de la distanta doar, nu e nevoie sa coborati ultima portiune.
Intoarcerea am facut-o pe acelasi drum, si astfel pot sa va arat cam care e diferenta dintre Transalpina dimineata si Transalpina dupa amiaza, mai exact cat de aglomerata este deja:
In stanga este dimineata la ora 9, cand pe sosea e doar masina noastra oprita intr-o curba si inca 2 masini care circula, iar in dreapta in jurul orei 16…
Acestea fiind spuse… aceasta este noua si neoficial deschisa Transalpina 🙂 Stiu ca oficial se va deschide la anu (pana atunci probabil vor termina de pus parapeti si toate celelalte lucrari necesare) si nu stiu daca va fi inchis iarna ca si Transfagarasanul, dar cel mai probabil da.
Acum daca as incerca sa raspund intrebarii de pe buzele tuturor „E mai frumoasa Transalpina decat Transfagarasanul”… hmm… sincer chiar nu cred ca as putea. Este intr-adevar foarte frumos drumul si peisajul, insa cred ca nu se pot compara. Transfagarasanul este mai…. altfel 🙂 E un drum de suflet pentru mine si as tinde sa spun ca e mai frumos si ca imi place mai mult, dar nu stiu daca as fi foarte obiectiva. In orice caz sunt diferite.
Transalpina e mai scurta si mai abrupta, cu serpentine mai stranse, pe cand Transfagarasanul e mai lung, si chiar daca e abrupt si el pe alocuri, acolo nu-mi aduc aminte sa fi simtit asta asa de intens 🙂 Transfagarasanul are si o cascada, are sus lacul superb din caldarea Balea, are privelistea aceea superba de pe partea din Sibiu… dar pe de alta parte Transalpina l-a batut la capitolul inaltime, cu pasul lui, Urdele, de 2145 m 🙂
Asa ca nu pot sa ma pronunt, cert e ca trebuie facute amandoua! Eu una sunt foarte curioasa si abia astept sa mai merg si la anu pe Transalpina, cand e terminata de tot, pentru ca acum marginile drumului arata efectiv dinamitate, si astfel peisajul este un pic afectat de chestia asta. Insa se vor construi ziduri de sprijin si probabil si iarna va avea un impact asupra terenului in privinta asta deci chiar sper sa vad imbunatatiri pe partea asta la anu.
Cam asta a fost escapada noastra pe Transalpina, acum la final de vara, cand peisajul deja avea iz de toamna. Voi ati apucat sa ajungeti anul asta pe Transalpina?
