Sa promiti cuiva stelele la picioare, luna intr-o cutie frumos ambalata si o calatorie in jurul lumii aranjata intr-o secunda pare o misiune aproape imposibila. Am spus aproape imposibila (pana la urma, masina care se parcheaza singura sau emisiunile TV pe ecranul ceasului pareau la fel de putin probabile cu doar cativa ani in urma). Si, pentru ca la orice inceput de an ai voie sa visezi cu ochii deschisi si sa-ti stabilesti propriile rezolutii de urmat, ce-ai spune daca n-ai visa doar la inelul de logodna cu diamant si la o excursie in luna de miere in Maldive? Sa incercam ceva… fabulos! Asadar: iti doresti o excursie pe luna? Se face! Vrei un tur privat in jurul lumii, cu un private jet? Nici o problema! Ai dori cumva sa ai locul tau in primul rand la ceremonia de decernare a premiilor Oscar? Concierge-ul personal te va intreba doar daca vrei sa stai langa Angelina Jolie sau poate ti-l doresti vecin de rand pe Matthew McConaughey. Vrei ca o vizita la Londra sa se transforme rapid in cea mai placuta experienta a vietii tale? Se rezolva, desigur. Trebuie doar sa gasesti concierge-ul potrivit care sa rezerve toate aceste experiente pentru tine.
Spre exemplu, eu una n-as fi crezut vreodata ca o calatorie pe luna ar fi posibila (inca nu cred, insa cum nu mi-am pregatit agenda pentru 2043 sau 2045 cand Virgin Galactic anunta primele calatorii spatiale… de placere, mai am timp sa ma razgandesc). Asa ca as putea spune ca, in 2015, pot sa ma multumesc si cu o calatorie in jurul lumii.
Si nu una cu rucsacul in spate, pentru care sa-mi iau un an sabatic! As avea nevoie de aproximativ 100.000 de euro, de o valiza enorma cu haine si doar de o luna de concediu. Pentru ca da, Four Seasons (www.fourseasons.com) propune amatorilor de calatorii o excursie in jurul lunii in doar 24 de zile, in noua dintre cele mai spectaculoase destinatii posibile de pe planeta. In Four Seasons Private Jet Experience vizitezi, plimbata dintr-un loc in altul (hoteluri si resorturi exclusiviste Four Seasons) cu un jet, o multime de destinatii spectaculoase: poti vedea o sumedenie de lucruri nemaivazute, de la dansatorii exotici din Bora Bora la minunile arhitecturale din India si Australia. Pe itinerar vom mai trece: shopping pe Rodeo Drive in L.A. o excursie cu elicopterul in Kona, Hawaii, o cina pe plaja in Bora Bora, un spectacol la Sydney Opera House in Australia, un curs de gatit in Bali, Indonezia, o aventura in jungla in Thailanda, o vizita la Taj Mahal, India, o inedita baie turceasca in Istanbul si o ultima escapada la Londra. (Atentie insa doritoarelor: acest tur se organizeaza in martie si locurile pentru 2015 sunt aproape in intregime vandute.)
Clar, dupa ce mi-am facut planurile de relaxare pentru luna aceea in care voi evada de la birou, ma gandesc si la distractie. Ce poate fi mai potrivit decat o intalnire cu actorii preferati? Si unde poate fi mai bine ca pe covorul rosu? Da, ma gandeam nu doar la Cannes, ci chiar la Oscaruri. Nu suna chiar imposibil, de vreme ce Blue Fish (un concierge personal care organizeaza cele mai nastrusnice experiente – de la vizitarea Titanicului la plimbari cu un MiG-25) iti ofera posibilitatea sa-ti vezi preferatii de aproape. De foarte aproape, de vreme ce, la final de februarie, pentru o suma variind de la cateva mii la zeci de mii de euro, poti ajunge chiar pe covorul rosu de la Oscar, cu transportul cu limuzina, loc in sala Kodak langa intreaga elita a cinematografiei si sampania de la intrare. Blitzurile fotografilor ti le atragi singura, insa…
OK, si ce faci daca n-ai la dispozitie chiar o luna de concediu? Pe ultimate wish list experience poti trece atunci un weekend exclusivist la Londra. Operatorul si travel consultant-ul Mr. and Mrs. Smith (www.mrandmrssmith.com) iti propun o altfel de vizita in capitala Marii Britanii. Weekendul destinat unui VIP include un Maserati la scara, cazare in suite-ul de la celebrul hotel Brown, o cina extraordinara in restaurantul cu stele Michelin, The Square, apoi vizita expozitiei Alexander McQueen: Savage Beauty la Victoria&Albert Museum, spectacolul Madame Butterfly la Royal Opera House si un tur al galeriilor de arta din Mayfair. Experienta (disponibila tot in luna martie, pentru un weekend) costa aproximativ 3.000 euro.
V-a prins deja visarea cu ochii deschisi? Ei bine, la inceput de an este timpul pentru o lista cu rezolutii. Si planuri de tot felul. Da, chiar daca unele par cu adevarat imposibile.