Trebuie sa recunoastem ca din intregul arsenal de infrumusetare al unei femei, placa pentru indreptat parul este una dintre cele mai versatile instrument. Pe langa faptul ca poate avea grija de suvitele rebele, care pot fi indreptate, in acelasi timp, cu ajutorul unei placi pentru par, putem obtine si niste bucle spectaculoase.
Totodata, daca nu este folosita corespunzator, aceasta poate deveni un inamic foarte periculos pentru par. Si nu, nu este o exagerare. Daca nu este folosita corect, iti poate distruge foarte usor parul. Cele mai multe placi pentru par ajung la temperaturi de peste 450 de grade, ceea ce pentru par reprezinta un nivel ridicat pe care nu-l poate suporta. Asa ca, am pregatit o lista cu cele mai frecvente greseli facute atunci cand folosim o placa de indreptat parul.
Ignorarea cuvintelor “ceramica”, “turmalina” si “titan” de pe cutie. In momentul in care achizitionezi o noua placa de indreptat parul, exista cateva aspect de care trebuie sa tii cont. In primul rand, trebuie sa te interesezi din ce materiale sunt confectionate placile si, de cele mai multe ori, pe cutiile acestora vei intalni termenul “ceramica” insa, nu toate sunt realizate in aceeasi masura. Unele placi pot fi doar acoperite cu un strat de ceramica. Un alt termen foarte des intalnit este „turmalina”, aceasta fiind o piatra pretioasa care emite ioni negativi. De asemenea, ajuta la inchiderea firelor de par si ofera un aspect matasos. Asa ca, am putea spune ca este un plus. Si, in final, aducem vorba si despre titan, care este un material durabil si aluneca mult mai usor pe par.
Achizitionarea unei placi pentru par fara buton de setare a temperaturii. O temperatura deja stabilita pentru placa de par este crucial. Setarile de temperatura pe care le folosesti depind foarte mult de tipul de par, dar si de stilul pe care vrei sa-l obtii. Femeile care au un par moale si stralucitor ar trebui sa foloseasca placa la o temperatura medie, mai ales ca, de cele mai multe ori, temperaturile ridicate duc la ruinarea texturii parului.
Folosirea placii de par pe parul umed. Una dintre cele mai importante reguli este ca atunci cand folosesti placa de indreptat parul, acesta sa fie uscat 100%! Imaginati-va ca ati calca un tricou umed. In cazul acesta, si parul trebuie privit ca pe un material de care trebuie sa avem grija.
Consideri ca protectia pentru caldura nu este necesara. Pentru a mentine parul sanatos, protectia pentru caldura este un element foarte important, mai ales ca aceasta ajuta la reducerea ruperii parului, mentine textura naturala a acestuia si reduce despicarea.
Folosirea unei temperaturi ridicate pe parul decolorat. In momentul in care vorbim despre un par vopsit, regulile sunt diferite. Nu poti folosi acelasi sampon, ci ai nevoie de tratamente care sa-ti ajute parul sa nu se degradeze. Bineinteles, nici folosirea placii la temperaturi foarte ridicate nu este indicata, mai ales ca, aceasta despica varfurile de par, iar moleculele de culoare se indeparteaza mult mai usor.
Insistarea pe o suvita de par. In cazul in care esti nevoita sa folosesti placa de prea multe ori pe o singura suvita de par, inseamna ca aceasta nu este deloc buna si nu are tensiunea necesara pentru a putea indrepta firul de par. Normal este sa se treaca o singura data peste o suvita de par, de la radacina spre varfuri.
Incercarea de a indrepta sectiuni foarte groase. Ei bine, daca vre doar sa potolesti firele rebele, atunci poti lua sectiuni putin mai groase insa, daca-ti doresti un par drept, sectiunile mici sunt ideale. Desigur, va dura mai mult, dar rezultatul va fi unul pe masura.
Placa nu este curatata. Se intampla de foarte multe ori, ca pe marginile placii de par, sa se stranga urme de produs sau chiar praf si, tocmai de aceea, este foarte important ca aceasta sa fie curatata periodic. Pentru asta, poti folosi alcool pentru a indeparta impuritatile, cata vreme placa este rece.