Unul din cele mai sacaitoare lucruri care mi se pot intampla e sa ajung intr-un oraș, orașel, satuc și sa nu apuc sa-l vad  din diverse (și uneori stupide) motive. Cele mai des intalnite: “nu avem timp” și/sau “mi-e lene”.  

Vroiam de mult timp sa ma plimb prin Timișoara fara sa fiu presata de timp. Caci am mai fost prin Timișoara și da, m-am plimbat prin Piața Unirii, prin Piața Operei  și am apucat sa vad și Bega.  Adaugam doua trei straduțe și gata. Am plecat neconvinsa fiind ca am vazut acele vile baroc care ii dau orașului aerul de “mica Viena”.

In octombrie, dupa 5 ani, m-am intors hotarata sa vad ceva. O ora sau șapte, trebuia sa ma invart pe acolo și sa ies din circuitul piețelor. 

Am pornit pe ploaie, cu o umbrela  imprumutata și am avut parte de multe surprize placute. 

Prima dintre ele: o cupola! 

Am dat peste un mascaron care se uita urat la mine de pe Palatul Episcopal Romano-Catolic, a carui construcție a inceput in 1743.

Piața Unirii avea un farmec aparte pe ploaie. Catedrala romano-catolica, in stil baroc, pare din alt film. 

Frumoasa Piața asta! Mai ales ca jumatate din cladirile ce o marginesc sunt renovate. 

O casuța din turta dulce. Tot in Piața Unirii.

In Piața Operei am descoperit acest detaliu și  … urme de glonț? Se mai vad? Mai sunt inca?

Am ajuns și in Parcul Rozelor. Nu ma așteptam la cine știe ce chestie – in Viena, la sfarșit de noiembrie, am gasit toate tufele de trandafiri infașurate in saci maro – daaar m-am inșelat. In Timișoara, la sfarșit de octombrie sunt inca infloriți și in putere. 

Mi-a placut mult atmosfera de toamna de pe straduțele mici și curbe. O placere sa te plimbi pe ploaie!  

“Orașul se vede mai bine pe jos”. Amin! Noi de ce nu avem așa ceva in București? Orice oraș se vede mai bine pe jos și in București chiar e necesar sa o iei pe jos – prin anumite zone.  

Unul dintre cele mai frumoase bulevarde. Știați ca timișorenii spun la tramvai troleibuz “fir”?  : ) 

Pe drumul spre Piața Traian am gasit niște meduze…

….și cele mai grațioase nimfe din ultimii ani.

Un pic mai incolo, pe același bulevard – 3 August 1919 –  intre doua scoici o barca mai avea puțin și ieșea din cladire. 

Am ajuns și la Sinagoga. : ) Posibil cea mai frumoasa Sinagoga din exterior. 

Urmatorul popas: Catedrala Millenium – cea mai mare biserica romano-catolica din oraș, construita in 1896-1901 cu ocazia cinstirii a 1000 de ani de la stabilirea ungurilor in Pannonia.  Stand in fața ei și uitandu-ma la ea, ma gandeam ca sunt in alt oraș. Poate Viena, deși Viena nu are nici o catedrala care sa-i semene acesteia.

Langa Catedrala, in stanga, sus, un strajer.

Și un ornament Art Deco (?)  tareee ciudat.

In Piața Traian, am descoperit un Hermes – foarte multe statui in varf de cladiri vad ca au banațenii aștia. 

Dar surpriza cea mai mare mi-a oferit-o cladirea aceasta:

Aici am aflat ca Timișoara are un program de reabilitare a vitrinelor istorice.  O sa ma repet, ca sa ma asigur ca nu v-a scapat: program-de-reabilitare-a-vitrinelor-istorice. Nici daca mi-ar fi tras cineva una nu aș fi ramas așa, ca prostul, in ploaie. Mi se pare aproape de domeniul utopicului. Intr-un București asfixiat de reclame, de OOH-ul, de panouri publicitare, intr-un București in care casele monument istoric sunt modificate fara aviz sau daramate cu aviz luat pe spaga iar termopanele sunt soluția la orice, nimeni nu-și pune problema vitrinelor istorice. 

Dar nu aici. In Timișoara se poate. 

“Proiectul de cooperare romano-german „Reabilitarea prudenta si revitalizarea economica din Timisoara” intre Primaria Municipiului Timisoara (PMT) si Societatea Germana pentru Cooperare Tehnica (GTZ), cu sprijinul Ministerului Federal pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (BMZ) din Germania, a ajuns la final.(…)

Cartierele istorice Cetate, Iosefin si Fabric caracterizeaza si in prezent imaginea orasului Timisoara, cu peste 14.500 de cladiri istorice, ce formeaza cea mai mare rezervatie de arhitectura din tara, de o valoare deosebita atat pentru Romania, cat si pentru Europa. Lipsa lucrarilor de reabilitare si de modernizare din ultimele veacuri au dus insa la o degradare avansata a acestor cladiri, multe aflandu-se chiar in pericol de a se prabusi. Acest fapt este o piedica pentru dezvoltarea economica a orasului si o scadere a calitatii vietii in oras.”Sursa

“In Timisoara exista un numar considerabil de vitrine istorice care ne trezesc admiratia prin modul in care au fost construite, prin perfectiunea mestesugareasca, sau compozitia lor deosebita. Unele dintre acestea sunt vitrine mici, integrate armonios in ansamblul fatadelor, compozitii simple, insa nu mai putin reusite.

Din pacate trebuie sa constatam ca pierdem tot mai multe dintre aceste adevarate comori. Adaptarea magazinelor la cerintele aparent contemporane este un fenomen care s-a dezvoltat in ultimii ani. Cladirile au fost continuu adaptate, ca sa corespunda unor noi functiuni. Acesta este un fenomen corect, si in speta pozitiv. Dar trebuie sa pledam pentru un comportament mai sensibil fata de mostenirea noastra istorica.”Sursa

“Reabilitarea vitrinelor de la parterul cladirilor din Stefan cel Mare, nr. 2 este cel mai recent finalizat proiect demonstrativ si incheie proiectul romano-german, “Reabilitarea prudenta si revitalizarea economica a cartierelor istorice din Timisoara”. (…)Lucrarile de reabilitare a vitrinelor au cuprins inlocuirea vechilor vitrine metalice, improprii stilului cladirii, cu vitrine istorice din lemn conform cu originalele, si construite dupa fotografii de arhiva ale cladirii. Proiectul a apartinut arhitectului Mihai Botescu.”Sursa

Nu ințeleg de ce ma mira: Timișoara a fost primul oraș al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi (1760), primul oraș de pe teritoriul actual al Romaniei in care a aparut serviciul telegrafic (1854) sau prima rețea de telefonie (1881) sau  primul oraș european  cu strazi iluminate electric (1884) sau primul oraș care a beneficiat de o strada asfaltata (1895). Și sa nu uitam ca de aici a pornit revoluția din 1989. Apropo, știați ca exista și un Muzeu al Revoluției? Au chiar și un traseu prin oraș. 

Pe aici, prin Timișoara,  intra practicile ”vestice” in țara. ***Din fericire, o saptamana mai tarziu a avut loc o a doua plimbare prin Timișoara. De data asta a fost una lunga de 3 ore și a fost prin cartierele Elisabetin și Iosefin. 

Ce mi-a placut ce mai mult și mai mult? Astea:

La final am ramas cu impresia ca localnicii sunt foarte norocoși: la ei Ceaușescu nu a venit cu buldozerul ca sa rada jumatate din centrul istoric și sa faca casa pentru popor și bulevard de sa-moara-francezii-de-invidie-ca-al-nostru-e-mai-lat-decat-al-lor. 

Cred ca mulți bucureșteni  – atat autoritați cat și cetațeni – ar trebui sa faca vizite regulate in Timișoara ca sa vada, sa noteze, sa aplice; sa invețe. Eu una  vreau  program de reabilitare a vitrinelor istorice in capitala! Daca la ei se poate, la noi de ce nu?