Gabriel Garcia Marquez definea iubirea ca pe o realitate care se confunda, complet, cu fericirea: „Niciun barbat sau femeie din lume nu merita lacrimile tale, iar acela care le merita nu te va face sa plangi”.
Doar ca, din pacate, a iubi inseamna a „lumina partea cea mai frumoasa din noi” (Octavian Paler) dar, pentru o parte dintre noi, si a te arunca intr-o lume a disperarii – unde incep iubirile bolnavicioase.
Nu exista bareme care sa imparta relatiile in „iubiri sanatoase” si „iubiri patologice”: ceea ce pentru unii poate fi bolnavicios, pentru altii poate fi normalitatea cu care se pot acomoda.
Insa, in linii mari, relatiile in care exista dependenta, jocuri de putere, manipulari, constrangeri, frici sau nesiguranta dusa la extrem sunt produsul unor pseudo-iubiri fara de care nu poti trai, dar care mai mult te distrug. Unii le spun obsesii…
De obicei, sunt iubiri care au fost, la inceput, pasiuni devoratoare, vibrante, ametitoare si care, in timp, s-au transformat intr-un amalgam de atacuri de panica si de poveri cotidiene.
Unul dintre parteneri (sau chiar ambii) devin prizonierii depresivi ai unei relatii care ii fac sa se simta vulnerabili, neincrezatori, insuficienti.
Incepi sa traiesti din amintirile euforice de la inceput si crezi, cu fiecare zi mai mult, ca nepotrivirile si nebuniile care se nasc intre voi sunt doar apanajul unui „tu” prea putin bun pentru a trai o iubire asa de profunda.
Nu poti nici cu celalalt, dar nici fara el, nu esti fericita cu el, dar fara el esti pierduta si, deseori, devii chinuita de cele doua – trei aspecte pozitive ale relatiei, de care te agati cu disperarea unui copil. Iti face rau, dar iti face si bine si te intrebi: cat rau trebuie/ poti sa suporti de dragul a ceea ce numesti iubire?
Astfel de reactii se pot accentua in cazul unei despartiri, fiecare dintre sentimentele devastatoare aplificandu-se in absenta celuilalt. Prima reactie a iminentului sfarsit este sa iti aminteasca numai evenimentele bune, numai emotiile pozitive.
Te complaci oricat de mult te-ar durea, din teama de esec, dar mai mult din frica de a nu mai intalni ceva atat de puternic care sa iti provoace fluturasi in stomac si palpitatii in piept.
Pe de o parte, exista credinta populara ca iubesti numai o singura data (intalnesti adevarata iubire numai o data in viata), pe de alta parte multi dintre noi traim cu frica de abandon, frica de singuratate, frica de esec.
Apoi, tot foarte multi nu reusim sa ne iubim pe noi insine suficient de mult incat sa putem iubi sanatos.
Cati dintre noi nu ramanem in relatii maladive sau care nu ne completeaza intrutotul din pricina acestor sentimente sau ganduri inconstiente?
Modele de iubiri: parental vs povesti
Traim iubiri bolnavicioase pentru ca, mai presus de orice, nu reusim sa ne impacam cu noi insine – pentru ca nu ne cunoastem copilul, parintele si adultul ce ne contruiesc personalitatea si nu stim sa ne raportam, cu maturitate si cu egalitate, la o relatie de iubire.
Nevoile emotionale nu pot fi limitate decat la conceptul de „dragoste” – emotionalul are o sfera larga de desfasurare: tandrete, nevoia de siguranta, comunicare, intelegerea si acceptarea celuilalt, alegeri asumate, respect si rabdare intre doi oameni care pot trai singuri, dar aleg sa traiasca impreuna.
Practic, acestea sunt nevoi din copilarie pe care, in calitate de adulti le transformam in comportamente fara de care ne este dificil sa traim.
Asadar, un aspect important care ne impinge in relatii bolnavicioase tine strict de modelul parental, de imaginea iubirii perceputa in copilarie.
Prima intalnire cu iubirea o avem la nastere – prima atingere a mamei, primul sarut, primele vorbe se concretizeaza in prima noastra experienta afectiva care ne va urmari toata viata.
Oamenii iubesc, in adolescenta sau la maturitate, foarte mult in functie de afectiunea pe care o primesc de la ceilalti, cu precadere de la parinti.
Exemplul relatiei dintre parintii nostri este iarasi o modalitate de a invata sa iubim, este primul nostru contact cu formele intimitatii.
Experienta lor (care poate sa fie fericita sau nefericita) ne va ghida pasii spre viitoarele credinte despre viata, dar si spre viitoarele temeri ascunse.
Certurile parintilor, despartirile, lacrimile mamei, toate ii pot induce copilului neincrederea in iubire, in a fi iubit sau a iubi. In acelasi timp, copiii vor creste cu o dorinta enorma de iubire pe care nici macar nu o vor intelege, dar pe care au vazut-o de cateva ori in atitudinile parentale.
Astfel, primul gol emotional se va rasfrange asupra partenerului de la care vei cere o atentie anormala, o dorinta de siguranta care il poate coplesi.
Sa nu uitam ca, in alegerea barbatului sau femeii langa care vrem sa traim, suntem influentati si de povestile cu printi si printese: barbatul ideal pe care il cautam in toti cei cu care ne intalnim. Ceea ce impune riscul de a trai false iubiri si false iluzii…
In acest moment, trebuie sa diferentiem clar nevoile noastre reale de cele imaginare sau provenite din povesti. Atunci cand iubim o persoana care nu ne implineste nevoile reale, se spune ca iubim bolnavicios.
Exista iubiri sanatoase?
Poate nu asa de usor de intalnit, iubirile sanatoase exista, trebuie doar sa ni le dorim. „Inainte de toate, trebuie sa ne amintim ca partenerul de cuplu nu trebuie sa fie nici parintele pe care nu l-am avut, nici prietenul pe care ni-l doream, nici fratele sau sora. Este un adult care asteapta afectiune ca si noi si care vrea sa simta bucuria de a trai”.
Daca te raportezi cu maturitate la experientele trecute si cu responsabilitate la prezent, vei trai, cel mai probabil, o iubire sanatoasa.
Dar, nu e suficient sa spui ca iubesti – o iubire bolnava te poate imbolnavi la propriu, iar o iubire sanatoasa nu se cladeste decat daca te iubesti pe tine insuti, mai intai.
Pentru ca ceilalti se oglindesc in noi si noi ne reflectam in ochii lor…
