The ONE Romanian Diva – Loredana Groza

M-am nascut in anul in care Loredana castiga Festivalul de la Mamaia si Steaua fara nume. Iar pe vremea copilariei mele, pe cand inca nu-ti alegeai starul preferat din sute de nume, eram innebunita dupa Loredana Groza si Madonna.

Anii au trecut, nici eu nu mai sunt chiar o copila, nici ele nu mai sunt divele cu look punk de atunci, dar un lucru e neschimbat: ca printr-o vraja, au ramas artistele cool, nedemodabile, neegalabile pe terenurile lor. Ce-i drept, una e diva Americii, iar cealalta s-a limitat la Romania.

Dar acolo unde au fost, au fost invincibile. Mereu altele, dar mereu aceleasi – doua blonde cu ochi albastri, care s-au reinventat neobosite, cucerind generatie dupa generatie. S-au schimbat tendinte, s-au perindat enshpe mii de curente muzicale prin castile noastre tot mai mari, am cunoscut si am uitat atatea vedete de carton, am ascultat duzine de voci, pe care apoi le-am abandonat fara mila, urmarind indeaproape o industrie nebuna, intr-un maraton al stridentelor in care prea multi si-au dat duhul, dupa ce-si facusera numarul. Nu si ele.

Ca noi, romanii, o asemanam pe Loredana cu Madonna, nu e niciun secret, iar eu nu inventez acum povestea. Poate ca am vrut si noi sa avem Madonna noastra, de ce n-am fi vrut? Si fie ca semanau sau nu, adevarul e ca nu prea a fost pe alese. In tara asta unde, dupa Revolutie, masinaria de staruri a scos an de an noi si noi piese, pastram un fenomen singular din epoca pre-dance-ului, care devenea tot mai vizibil. Daca voiam sa avem si noi o diva reala, asa ca Madonna, nu putea fi decat Loredana.

In saptamanile in care am pregatit articolul despre ea, am vazut-o in mai multe randuri. Mai intai, Loredana cantand pentru noi, la un party intre fete organizat de The ONE si Avon, apoi Loredana pozand pe scarile clubului Studio Hermes, atenta la detalii, Loredana din clipurile la care ma uitam pe youtube de cate ori aveam un minut liber, Loredana din cantecele pe care le ascultam inainte sa adorm pana le-am invatat pe de rost, Loredana pe care am asteptat-o mai bine de o ora pe culoarele studiourilor din Buftea, sa ajunga la filmarea noii reclame pentru crema Anew Reversalist, unde a aparut intr-un final cu agrafe in par si adidasi in picioare, inconjurata de oameni. Like a real diva. Iata ca imi era dat sa vad si asta la unul dintre interviurile mele, fara sa plec nici la Paris, nici la Los Angeles. Pe Loredana, o astepti cu calm, ti se pare ceva normal. Anormal ar fi sa ajunga la timp, ca un om obisnuit.

In zilele de care vorbesc, incepuse deja turneul Magic, derulat intre 10 martie si 9 aprilie, care include in acest an saisprezece orase din tara, plus Chisinaul. Nu era usor sa o prinzi. In zilele in care nu avea concerte, avea altceva – un interviu, o sedinta foto, o filmare. Am asteptat cuminte sa fiu chemata pentru interviu, facand conversatie cu tipul care urma sa joace alaturi de ea in clipul publicitar. Rolul lui era sa-i spuna ceva de genul: „Wow, Lori, ce ten minunat ai!”. Era amuzant, nu mai fusesem niciodata la o astfel de filmare, atmosfera era relaxata si toata lumea o astepta pe Loredana. Dar, dupa ce ajunsese, echipa incepea sa-si faca griji daca nu cumva ea va fi gata inaintea lor. Am rasuflat usurata – pana terminau de finalizat ultimele amanunte, aveam timp pentru interviu.

La un moment dat, mi s-a spus ca pot intra. Intr-o camera ca de hotel, Loredana incerca sa decida ce rochie sa poarte, inconjurata de doi membri ai staff-ului. La sedinta foto, aflasem ca isi gaseste adesea rochii la Cannes. Oare cele de aici de unde erau? La urma urmei, dressing-ul ei e deja legendar. Se stie ca vine la sedintele foto cu hainele proprii, ca isi alege singura costumele din show-uri, ca extravaganzza ei e mai mult decat numele unui cantec. De data asta, in ton cu ambalajul produsului promovat, toate rochiile din incaperea in care am intrat erau rosii.

Si apoi oamenii din jur au plecat. Am ramas doar noi. Mi-a povestit despre turneul de acum, despre cum a reusit sa ramana in tot acest timp in prim-plan, despre succesul din comunism si de dupa, despre familia ei, despre dressing-ul ei, despre comparatia cu Madonna…

Am aflat in acea dupa-amiaza de luni ca vrea sa faca din turneul Magic o traditie. Dupa o pauza de aproximativ un deceniu in care a stat departe de salile de spactacol din tara, in 2013 a pornit din nou intr-un turneu national. „Am gasit ca e momentul potrivit, dupa toate aceste vremuri de tranzitie, care nu se mai termina. Bineinteles, muzica e si ea intr-o continua tranzitie. De aici si acest hiatus al meu de ani de zile; nu aveam siguranta ca lucrurile vor merge asa cum ne dorim si ca putem sa ducem la bun sfarsit un proiect de o asemenea anvergura. Anul trecut, a fost anul de testare, am avut vreo zece orase, inclusiv Chisinaul, iar anul acesta aproape ca s-au dublat. In plus, acum ajungem si in orase mai putin importante, ceea ce imi da o speranta ca oamenii se apropie din nou de salile de spectacol si ca apreciaza un act artistic, cumpara bilete intr-o perioada in care mai intai te gandesti ce bagi in burta si mai apoi ce gusti cu ochii si cu sufletul.” Cand vorbeste, simti ca intr-adevar e impresionata de faptul ca salile sunt arhipline si ca oamenii, chiar si din orase mai defavorizate, isi aduna fortele si vin la concertul ei. „Asta ma copleseste. Nu pot sa fiu decat mai buna fata de cum am fost cu o seara inainte”, spune. In stilul ei, vrea sa faca din fiecare show ceva irepetabil.

In ultima vreme, s-a vorbit despre faptul ca ar parasi PRO TV pentru un serial produs de Kanal D. Sa fi fost rolul din Fetele lu’ dom’ Profesor doar unul de guest star? „Da”, ne asigura Loredana. „O sa ramai la Vocea Romaniei?”, o intreb. „Deocamdata nu stiu, suntem in tratative. Din cate am inteles, emisiunea va continua, asa ca trebuie doar sa-mi fac timp cand ma intorc din turneu, ca sa vedem cum si ce va fi mai departe.”

Timp, timp, timp. In cazul ei, totul pare o chestiune de timp. Desi am zice ca a invins timpul, sfidandu-l cu reinventarile ei, acesta s-a razbunat in felul lui. „Uneori ma gandesc ca timpul e mai pretios, si chiar e mai pretios, decat banii, faima si alte lucruri. Nu mai pretios decat sanatatea. Dar cred ca e o valoare pe care de multe ori o neglijam si o pierdem printre degete ca nisipul din clepsidra. Incerc sa-mi gasesc timp pentru toti si pentru toate, incerc sa compensez lipsa mea lunga din perioada turneului; mi-e foarte dor de familie, de fetita mea si abia astept sa o strang in brate si sa pot sa o iau la concertele care sunt mai aproape de weekend, asa cum si ea isi doreste.” Altfel, Loredana si Elena, fiica ei in varsta de 15 ani, au nenumarate activitati comune, de la sport la shopping sau la preparat „tot felul de chestii in bucatarie”.

Dintre toate vocile care au debutat la noi inainte de 1989, Loredana este singura care s-a mentinut in top. A trecut de la adolescenta de 16 ani, in rochie roz, de pe scena Festivalului de la Mamaia din ’86, care canta Ma intreb ce sa fac…, la hiturile, zise pe atunci si slagare, Buna seara, iubito si O fata singura in noapte, apoi la colaborarile cu BUG Mafia care au facut-o atat de cool la inceputurile hip hop-ului autohton, pana la reactualizarea muzicii Mariei Tanase in albumul Agurida, care i-a convins pana si pe cei mai inversunati critici ai ei ca, orice s-ar zice, nu-i lipseste talentul. Daca spui azi, in Romania, ca Loredana nu are voce e ca si cum ai zice ca lui Andrei Plesu ii lipseste intelepciunea. E aberant.

In ciuda aparentelor, Loredana nu depinde de multi oameni. Dimpotriva. Ba chiar spune ca reteta succesului e asta – sa depinzi de cat mai putini. Bine, dar aveam impresia ca starurile de afara au la dispozitie echipe uriase. „Nu chiar toate, sa stii”, imi spune. „Dar cu siguranta ca in industria muzicala, care pana la urma e o industrie si e privita mai mult ca un business decat ca ceva creativ, sunt niste clisee care se aplica si care in Occident functioneaza complet. Romania este atipica si din punctul asta de vedere. E o inertie care nu se lasa invinsa cu niciun chip. Misiunea mea si a altor artisti romani e sa rupem barierele care s-au creat. Acum, cand oamenii au acces la internet si pot sa-si procure muzica gratis, cand sunt atatea concerte gratis in piete, e o lupta fantastica de a ramane integru, de a ramane artist si de a putea sa traiesti din munca ta. Eu asta am incercat in toti acesti ani de cand am aparut pe scena in Romania. Am prins si vremuri mai grele, in comunism, dar care m-au intarit si m-au ajutat sa vad ce am de facut mai departe sau cat sa ma bazez pe altii si cat pe mine insami. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma pricep la absolut tot ce tine de muzica, de aparitia mea, de cantecele mele, de make-up-ul meu. Si am invatat sa fac de toate.” Mai spune ca poate oricand sa-si deschida un salon de coafura („si de frizuri!”), si de make-up, si tot asa. Chiar si de design vestimentar. Pentru ca ii place tot ce tine de stil, a lansat la un moment dat, prin 2006, o colectie de rochii. Se numea Miss Lori. „Dar, in Romania, e o problema cu infrastructura si, daca tu nu te ocupi, nu poti sa delegi pe altcineva, pentru ca ori nu iese cum ai gandit initial, ori costurile sunt atat de mari incat ce iei pe mere dai pe pere. Imi e foarte greu sa fac un business in paralel. In America, totul e standardizat. Toti artistii au colectii, chiar daca nu le deseneaza ei. Insa eu vreau sa ma implic, nu sa sa-mi pun doar numele ca sa profit.”

Totusi, candva i-ar placea sa-si faca timp, pentru ca multe fane i-ar cumpara creatiile. Si e convinsa ca, la o adica, poti sa castigi mai mult din moda decat din downloads platite de pe internet.

Ce nu am inteles niciodata in privinta ei este de ce s-a limitat la Romania. Desi a avut unele tentative de a se lansa si in afara tarii, dupa cum vom afla din ce urmeaza, s-a intors de fiecare data prea devreme acasa, dorindu-si mai mult decat orice sa fie regina in tara ei. Ea zice ca a meritat. Noi stim doar ca i-a reusit. „M-am limitat la Romania, fiindca nu pot sa plec de aici mai mult de o luna sau doua. Nu pot sa dispar din tara, pentru ca lucrurile se schimba rapid peste tot, chiar si in Romania. Trebuie sa fii mereu prezent, incat lumea sa te simta, sa stie ca esti acolo. Fanii au nevoie de tine, de cantece noi, de clipuri noi, de aparitii, de tot ceea ce nu ai putea sa faci daca te-ai detasa total. Am plecat si in America, am scris mai multe albume acolo – si la Los Angeles, si la New York; si in Germania – la Munchen. Dar niciodata nu am stat mai mult de doua sau trei saptamani. Pentru ca simteam imediat cum se pune o cortina intre noi.” Se refera la ea si la publicul ei. Nu inteleg complet, asa ca insist. Desi ma gandesc ca poate aici e, de fapt, cheia succesului.

„Si Romania a fost mai importanta?”, o intreb. „Cred ca da.”

Imi povesteste apoi cum a ajuns in Italia, inca din anii ’90. „Atunci, in Romania a cazut totul, de la comunism, la ce mai putea sa cada. Eu am ramas in picioare si, pentru ca la noi nu se mai putea face nimic la momentul respectiv, totul era blocat, mi-am cautat norocul in Italia. Dar acolo mi-am dat seama ca, desi ajunsesem sa fac televiziune, sa apar la Rai si sa cant alaturi de Rita Pavone, imi lipsea satisfactia, ma simteam dezradacinata cumva. Dar am fost printre primii romani care au avut viza de Italia (rade). Inainte sa fie acolo exodul romanesc.”

Era o poveste pe care o auzeam pentru prima data. Habar n-aveam ca as fi putut, in anii ’90, sa o vad pe Loredana pe Rai Uno sau Due, in timp ce incercam sa invat italiana profitand de aparitia televiziunii prin cablu si in orasul meu. Initial, fusese tentata sa ramana acolo, unde i se paruse relativ usor sa ajunga pe ecranele televizoarelor. „Dar am realizat ca menirea mea este in tara mea. Atunci mi-am dat seama ca cel mai greu este sa fii regina in tara ta. Sau pe strada ta. Poate ca si sentimentalismul meu tipic moldovenesc si-a spus cuvantul. Sunt foarte legata de familia mea, de fanii mei, de limba mea.”

In urma cu 15 ani, cand se nastea Elena, parintii Loredanei au parasit Onestiul si s-au mutat la Bucuresti. Citisem ca mama ei continua sa mearga la concerte. „Tot ea vine in fiecare zi la mine, ma ajuta, face sarmale, pentru ca fetei mele cel mai mult ii plac mancarurile gatite, cu bors moldovenesc, pentru care numai mama detine reteta suprema.” Fiind invatatoare, mama ei si-a mutat si locul de munca, iar acum preda intr-o localitate de langa Bucuresti. „Vrea neaparat sa munceasca, iar asta o tine foarte activa, o tine tanara”, imi explica Loredana cu un zambet larg. Se vede ca ii place sa vorbeasca despre parintii ei. N-o intrerup. „Tatal meu este o poezie, asa as putea sa-l descriu. Este scriitor. De vreo doi ani, este membru in Uniunea Scriitorilor din Romania. Este visul lui. Un copil orfan, care pe vremea foametei a plecat in Ardeal ca sa poata supravietui, impreuna cu fratii lui. In timp, a reusit sa scrie zeci de romane, vreo opt sunt deja publicate, versuri pentru copii, carti de poezii si povesti, nuvele. Continua sa scrie zilnic, e sportul lui de baza.”

„E o traditie artistica in familia ta”, spun. Si confirmarea vine repede: „Am mostenit darul scrisului de la tata si vocea de la mama.” Despre fiica ei, zice ca „ar canta mai mult decat ar invata, dar toate la timpul lor”.

Desi spune asta, cand trebuie sa aleaga momentul ei preferat de glorie, il alege pe primul. Or pe atunci avea doar cu un an mai mult decat fiica ei acum. Se gandeste zambind. „O, nu stiu, poate la 16 ani, cand dintre toti tinerii care au venit la Festivalul de la Mamaia, cel mai important din Romania la ora aia, m-am auzit strigata ca am castigat marele premiu. A fost soc! Nu m-am asteptat ca la varsta aceea sa am o sansa si sa-mi fie recunoscut talentul. A fost total neasteptat si nu puteam sa cred ca o fata venita din Onesti, dintr-un orasel cu cateva stradute, a reusit sa-i invinga pe toti. Pentru mine, a fost inceputul acestui drum extraordinar, pe care tot merg, si tot descopar, si tot ma las descoperita.”

Daca i-a fost usor sa aleaga un moment preferat, ii e greu sa-mi spuna unul dificil. A avut si din astea. „Dar stii care-i chestia? Nu m-am lasat marcata de ele, nu traiesc din intamplari care nu m-au implinit. Imi place sa merg mai departe si sa nu ma agat de trecut. Si cred ca asta e sansa mea de a ramane optimista si de a-mi gasi resursele.”

Si apoi i-am zis despre cum eu si altii o asemanam cu Madonna. Bineinteles ca stia si ea. Doar i se spune asta de cand se stie. „Prima comparatie cu Madonna a venit pe cand eu nici nu stiam cine este Madonna. M-a facut curioasa. Pe atunci, abia scoteam primul meu album.” Oare chiar sa nu fi stiut cine era Madonna? Ce-i drept, cum zice si ea, in anii respectivi nu se dadea Madonna la televizor, iar la radio auzeai cel mult un cantec, doua de-aleamericancei. „Oricum, foarte putin, era ceva necunoscut la noi. Si, ajungand eu in Bucuresti, mi-a zis cineva: Bai, tu semeni exact cu cantareata aia din America, ce face furori acum, Madonna.”

Loredana e teatrala cand povesteste. Pronunta lungind vocalele din Madonna. Poate ca la fel ar fi povestit insasi diva Americii, faimoasa si pentru cum a stiut sa ramana un personaj extravagant si in afara scenei. Revenind la finalul anilor ’80, cand Loredana afla ca in America exista Madonna,a fost surprinsa descoperind mai apoi, intr-o

poza pe care nu-si aminteste unde o vazuse, ca aveau acelasi stil vestimentar. Erau destul de punk, cu sireturile lor fosforescente si bratarile supradimensionate. „Era o moda pe care eu o lansasem in Romania si care era un sporty punk extrem de 80’s asa – cu sepci, cu pantofi fara toc…” Reactia ei fusese: „Uite, suntem pe aceeasi lungime de unda, si ea e blonda cu ochi albastri, e tot mica de inaltime.” Apoi, anii au trecut. Publicul romanesc a continuat sa traseze o legatura invizibila intre ele doua. Unii spun ca Loredana ar avea o voce mai buna. Ca ar fi mizat, totusi, mai mult pe muzica decat pe imagine, desi nu a neglijat-o nici pe cea din urma. Cine stie, se spune ca romanii tin cu ai lor. Ea ce zice? „Ce sa zic? Madonna e acolo, eu sunt aici. Nu am stiut de ea la inceput, dar ma flateaza aceasta comparatie, desi pana la urma ce cant eu nu prea are nicio legatura cu ce canta ea. Eu cred ca am fost mai radicala cumva in abordarea genurilor muzicale. Asta a fost politica mea, aia a fost politica ei.”

Loredana spune ca fiecare artist are o politica a lui. Ea a vrut mereu sa incerce lucruri pe care nu le mai facuse, sa descopere, sa provoace. „Si nu neaparat prin cum ma imbrac, ci si prin ceea ce cant. Am trecut prin tot felul de genuri, am redescoperit muzica populara pentru tinerii de azi si pentru generatiile care o considerau ceva desuet. Acum toti hipsterii o vad ca pe o chestie cool, ceea ce nu se intampla prin anii 2000, cand manelele luasera un mare avant – ca tot timpul, de altfel, dar atunci chiar era o perioada delicata. Cand am scos albumul Agurida, cu cantece inspirate din repertoriul Mariei Tanase si nu numai, m-am gandit ca e manifestul meu pentru toti cei care au uitat extraordinara muzicalitate romaneasca.” Aici devine serioasa. I se citeste pe chip. Intr-adevar, albumul e unul grandios, care ar putea concura oricand cu marile albume ale timpurilor noastre, de oriunde din lume. Imi dau seama ca nu-mi e deloc usor sa scriu despre Loredana, caci nu e prea placut sa scrii numai in cuvinte mari. Dar despre ea e deplasat sa scrii in cuvinte mici. Si, la urma urmei, cuvintele astea mari trebuie si ele folosite candva, iar un text despre Loredana e ocazia sa faci asta.

„Ma inspira tot ceea ce e cu adevarat viu. Uneori crezi ca faci ceva proaspat, dar de fapt repeti un tipar. Imi plac oamenii care au curaj, ma inspira toate lucrurile care imi pot da acea stare de creativitate, de visare, pe care o cauta poetii si, de ce nu, si menestreii”, spune. Recunoaste ca studiaza in fiecare zi lucruri legate de „arta cantatului”, ceea ce pentru ea a devenit o obsesie. Iar in curand, va deschide si o scoala de canto. Acest „atelier de voce si muzica” ce-i va purta numele va fi undeva in centrul Bucurestiului, iar ea, desi nu va preda constant, va participa adesea la intalnirile din cadrul scolii si la unele actiuni interactive sau cursuri de canto, de instrumente, de arta. Cu o mama invatatoare, vede in scoala ei un vis implinit.

Imi amintesc de filmarea care ar trebui sa inceapa. Cand i s-a propus sa fie imaginea Avon, a acceptat, gandindu-se la campaniile publicitare ale brand-ului si la faptul ca acesta a pastrat  intotdeauna o relatie directa intre client si producator, motiv pentru care preturile sunt accesibile. Un alt motiv care a convins-o a fost campania Avon, din urma cu cativa ani, impotriva cancerului la san, pentru care a scris special un cantec; la filmarea clipului, i-a cunoscut pe toti distribuitorii de produse. I-a placut. „Iar cand Fergie sau Reese Witherspoon si nenumarate alte dive sunt implicate in campaniile brand-ului, ma simt onorata.” Oare cum ar fi o intalnire a lor in cadrul unei gale? Poate una la Los Angeles, cum s-a amuzat apoi Loredana.

Atunci, in 1986, viata ei s-a schimbat radical. Si-a dat seama ca poate face cu adevarat muzica. Gata, nu mai era doar un hobby! Mama ei ii spusese mereu: „Intai scoala, si pe urma muzica”. Dar Loredana si tatal ei complotau. „El ma sustinea, imi mai dadea bani pe ascuns, ca sa vin la Bucuresti, sa mai inregistrez, sa mai filmez… Si in momentul cand a venit aceasta recunoastere, apoi am castigat si celalalt concurs, Steaua fara nume, i-am zis mamei ca eu asta vreau sa fac si ca nu vreau sa merg nicaieri, nu vreau nici sa ma fac contabila, nici sa dau la ASE. Culmea, la 18 ani, am primit un contract de munca pe care scria: solista de muzica usoara.

Era la Ansamblul Uniunii Tineretului Comunist. Nu a durat prea mult minunea, pentru ca dupa aceea a venit Revolutia si locul meu acolo a fost luat de alte cantarete, nu stiu din ce motive, politice poate. Sub un alt nume, ansamblul mai exista si azi. Dar atunci, chiar daca eram interzisa in Romania, pentru ca din ’88 pana la Revolutie m-au interzis, aveam acest job. Si cu ansamblul am cutreierat toata Romania – in orase de provincie, cu cate 40.000 de oameni pe stadion, cu cate trei Polivalente pe fiecare zi de sambata si duminica. Era nivelul la care se muncea si la care publicul venea in salile de spectacol. A fost un succes enorm. Eram absolut socata de succesul albumului meu, Buna seara, iubito, din care sunt peste 1.000.000 de copii. In Romania pare imposibil sa te mai gandesti la asemenea recorduri.”

Privind din nou rochiile rosii de pe stander, am vrut sa stiu cum arata dressingul ei. Cum era de asteptat, „din pacate, e mult prea mic. Asta e una din problemele mele”, continua, cu seriozitatea cu care femeile vorbesc despre haine. „Am incercat sa-mi asez lucrurile intr-un spatiu destul de mic, astfel incat sa le vad pe toate. Adesea, uitam de anumite piese daca nu le vedem. Ne intrebam apoi unde au fost cand aveam nevoie de ele. Acum incerc sa dezvolt acest dressing si sa imi desenez unul ca in visurile mele. Cu siguranta, am adunat in dressing tot felul de amintiri, de rochii care mi-aupurtat noroc in decursul anilor; multe boarfe sau flente, cum zice maica-mea, de care nici in ruptul capului nu m-as desparti, pentru ca, ti-am zis, sunt o sentimentala incorigibila!”

Iar ceva de cumparat gaseste peste tot, oriunde ar merge. Si la Cannes si in Delta Dunarii. Cand a fost ultima data in Delta, a intrat in singurul loc in care ar fi putut face cumparaturi, o „cooperativa” dintr-un sat uitat de lume. „Si cat de fericita am fost ca mi-am luat pijamale cum nu as fi gasit nicaieri. Ramai surprins sa vezi cum, cu bani mai putini, poti sa gasesti lucruri extraordinare. Eu din orice loc ma intorc cu ceva. Imi place, poate, si ideea de a aduna amintiri. In plus, sunt curioasa. Si nu sunt genul de snoaba cu vezi, draga, ca eu nu intru in jegul asta de magazin… Poti avea surprize, poti gasi din intamplare un designer roman sau o doamna care inca mai croseteaza ceva superb, poti descoperi obiecte extraordinare facute de mana.”

Din moda, prefera creatiile McQueen (cu precizarea: always) si Versace (cu precizarea: de cateva sezoane incoace). „Si de cand am cunoscut-o pe Donatella la party-ul H&M de la New York, unde am vazut mai de aproape lumea Versace si nivelul la care ei fac moda”, adauga. Ii mai plac Max Mara, Bershka, TopShop, Givenchy, Prada etc.

Intr-o lume in care starurile co­lec­tioneaza divorturi, aventuri si alte experimente, Loredana s-a oprit cu extravaganta in afara conceptului de familie. Din 1998, este casatorita cu producatorul TV Andrei Boncea. „Sotul meu e pentru mine inteleptul, e ancora mea, la bocca della verita. Relatia noastra a rezistat pentru ca amandoi am stiut sa lasam de la noi, sa trecem peste orgolii si gelozii, peste ce spune lumea si peste toate lucrurile de acest tip, care te afecteaza de multe ori, incat iei decizii pe care poti sa le regreti toata viata. Am invatat de la mama ca, orice ar fi, se poate ierta si se poate uita, daca exista dragoste si respect. Cred ca asta a facut ca azi iubirea noastra sa fie parca mai puternica, mai profunda ca niciodata. Precum vinul care, cu fiecare an, devine mai tare si mai bun la gust.”

Trecand in graba de la o intrebare la alta, pentru ca filmarea ar fi trebuit sa inceapa deja, imi vorbeste despre cum pastreaza legatura cu fanii pe Facebook, Instagram si Twitter. La Sibiu, o fana ii face rochii din hartie, mereu cu un alt design. Le-a pastrat pe toate. Poate candva, la momentul potrivit, le va purta intr-un clip sau cine stie unde.

Loredana nu e mai legata de un cantec de-al ei decat de altul. Dar are perioade in care ii place un cantec mai mult decat altul. Sau se reindragosteste. „Cu muzica, e ca in viata. Sunt melodii pe care nu le cant ani de zile, apoi le redescopar, ma intorc la ele si ma indragostesc atat de tare, incat le duc in fiecare concert. Apoi, vin altele la rand. Sau un new entry. De obicei, incerc sa nu ma plictisesc de cantece. Or, ca sa canti unul treizeci de ani fara sa te plictisesti, trebuie sa fie mult prea bun. Asa ca le reorchestrez, le cosmetizez, gasesc mereu noi chichite, noi fatete, care sa le dea prospetime.”

Bine, dar de unde atatea resurse, de unde atatea idei? „Nici eu nu stiu. Dar cred ca totul vine din dorinta de a le face pe plac celor ce te iubesc. De cand ma stiu, asta a fost dorinta mea. Sa fiu iubita.”

Fiindca tot singura isi gandeste si show-urile, nu rar face nopti albe sau se trezeste in zori pentru a pune la cale ce va urma. Chiar si pe ultima suta de metri sau mai ales atunci. La fel invata si in scoala, iar mama ei mereu ii spunea ca nu e bine. In timp, s-a mai schimbat si a incercat sa devina mai organizata, sa ia lucrurile step by step. Si iata ce a iesit. Pornind de la ideea ca turneul Magic presupune concertul cu acelasi nume de la Sala Palatului de anul trecut, dar transformat la o scara mai mica, incat sa fie itinerant, a trebuit sa-si modifice si costumele. „Pentru ca e dificil sa te muti, asa, cu cortul”, cum spune ea. Considerat cel mai tare concert al unui artist roman, show-ul ne poarta, timp de trei ore, prin cele mai reprezentative perioade ale divei. Dar cu o zi sau doua inainte sa plece, ea inca ii dispera pe cei care ii lucrau costumele cu modificari. „Pana la urma, am avut dreptate. Cand pleci la drum cu atatea concerte, trebuie sa ai dubluri la costume. Si chiar tripluri.”

Nu a numarat cate costume are in acest turneu. Cert e ca ele sunt simplificate, reinventate, iar asta i-a luat cateva nopti in care s-a tot gandit. Cum sa faca? Si a facut tot cum a vrut ea.