Lichenul plan reprezinta o afectiune cu etiologie inca incomplet elucidata si care, fara a fi o boala grava, poate determina handicap fizic si psihic prin modificarile obiective si prin manifestarile sale subiective, devenind o problema atat dermatologica, cat si sociala.
Majoritatea cazurilor de lichen plan
persista timp indelungat, boala avand o evolutie cronica cu acutizari succesive, aparent fara cauza. Exista si posibilitatea ca leziunile sa dispara spontan.
Lichenul plan este o afectiune care intereseaza pielea, mucoasele (mai ales pe cea bucala) si fanerele, avand o evolutie cronica, autolimitata. Aceasta dermatoza se manifesta la nivel cutanat prin papule caracteristice, poligonale, usor proeminente, violaceu-liliachii, pruriginoase, izolate sau grupate si afectand cu precadere suprafetele de flexie. Sechelele pigmentare sunt frecvente, dar temporare si nu sunt urmate de cicatrice. Histopatologic se constata o reactie tisulara dermoepidermica specifica.
Boala poate aparea la orice varsta, cu o incidenta de varf intre 50-60 ani, afecteaza aproximativ egal ambele sexe, fara predispozitie rasiala.
In prezent, lichenul plan este considerat o boala plurietiologica, al carui tablou anatomoclinic poate aparea la diversi factori etiologici, infectiosi (virali), iatrogeni, chimici sau medicamentosi. Reactivitatea cutanata la acesti agenti este probabil sub influenta unor factori genetici, metabolici si psiho-somatici cu rol inca controversat.
Cazurile familiale reprezinta 1,3 – 1,5 % din totalul cazurilor de lichen plan, ceea ce a sugerat interventia factorilor genetici in aparitia lichenului plan. Chiar daca aceasta boala nu poate fi considerata in nici un caz o maladie genetica, ideea unei predispozitii genetice, a unei diateze lichenoide, pare justa.
Teoria psiho-nervoasa sau psihogena a fost una dintre primele ipoteze etiopatogenice care au cautat sa explice aparitia lichenului plan, plecand de la observarea unor cazuri in care eruptia de lichen plan era precedata de traume psihice severe sau de perioade prelungite de anxietate si stres. In plus, s-a constatat ca pacientii cu aceasta dermatoza au un anumit profil psihologic: sunt afectate mai frecvent persoanele anxioase sau cu antecedente de nevroza depresiva si mai putin cei dezechilibrati psihic. De asemenea, s-a observat tendinta de ameliorare spontana la scoaterea pacientilor din mediu sau la imbunatatirea conditiilor de viata.
S-a incercat asocierea lichenului plan cu hipotiroidia sau menopauza la femei, ipoteze sustinute de efectul favorabil al administrarii hormonilor sexuali sau tiroidieni in respectivele cazuri. Mecanismul de actiune s-a presupus a fi indirect, prin intermediul perturbarilor psihice ale individului, deci ar exista o interrelatie intre factorii psihici, endocrini si imunologici in declansarea sau in favorizarea aparitiei leziunilor de lichen plan.
Debutul afectiunii poate fi acut sau insidios, puseele initiale persistand saptamani sau luni. Recidivele apar relativ frecvent.
Leziunea elementara caracteristica este papula turtita, aplatizata, de dimensiuni variabile: de la un varf de ac la 1-3 mm, 1 cm sau chiar mai mult in diametru. De obicei, la acelasi bolnav marimea papulei variaza putin. Sunt insa cazuri cand pe langa aceste papule obisnuite de 1-3 mm diametru, in vecinatatea lor, se gasesc si papule de dimensiuni foarte mici. Papula este de culoare violacee – liliachie (caracteristica), rotunda sau poligonala, cu margini nete (ceea ce ii confera aspect „fatetat”) si suprafata neteda, lucioasa, translucida in incidenta luminii, centrata uneori de o depresiune (ombilicare centrala). Papulele mici au margini neregulate, unele dintre ele devenind mai voluminoase, rotunjite, globuloase, centrul lor putandu-se deprima.
Elementele primare izolate pot fi strans aglomerate sau pot conflua in placi si placarde de forme neregulate sau ovalare, avand totdeauna la periferie papule tipice. Pe suprafata papulelor sau placardelor pot exista scuame albicioase sau cenusii, subtiri sau de aspect psoriaziform.
Eruptia debuteaza de regula la nivelul membrelor, cu leziuni bilaterale, simetrice si cu diseminare lenta. Elementele lezionale cele mai tipice si dense sunt dispuse de obicei pe fetele de flexie ale antebratelor si a articulatiei pumnilor, in zona articulatiilor tibio-tarsiene, pe fata anterioara a gambelor si fetele dorsale ale picioarelor, dar le putem gasi si pe trunchi (cu predilectie in regiunea lombara). Orice teritoriu cutanat poate fi insa interesat, exceptand de regula fata si gatul
In aproximativ ½ din cazuri sunt afectate si mucoasele, caz in care vorbim de lichen plan cutaneo-mucos. Mucoasele, in special mucoasa bucala, pot fi afectate si in absenta determinarilor cutanate. Atingerea mucoasa cea mai frecventa este cea orala, cu leziuni dispuse tipic pe fata vestibulara (mucoasa jugala) dar uneori si pe limba, buze, gingii, zona palatinala, amigdale, faringe si pe tot tractul gastro-intestinal de la esofag la rect si mucoasa anala (observate prin endoscopii la aceste nivele). Mucoasa vaginala, laringele, conjunctiva, timpanul, pot fi de asemenea afectate.
Aspectul clinic al leziunilor de pe mucoase este acela de striatii albicioase si pete opaline, realizand diferite modele. La nivelul mucoasei jugale, lichenul plan realizeaza o linie fina, punctata, de culoare alba sau suprafete leucokeratozice cu contur imprecis. Leziunile sunt frecvent dispuse in retea sau sub forma de frunza de feriga de culoare alba – sidefie sau alb – albastrui cu sediul in partea posterioara a mucoasei, in dreptul ultimilor molari. Initial, leziunile sunt asimptomatice si nu provoaca tulburari functionale. Daca au caracter eroziv sunt insotite de senzatia de arsura, usturime sau durere si au risc de malignizare.
