Acestea reprezinta afectiunile cele mai frecvente ale copilului si sunt intodeauna determinate de un agent pathogen (virus, bacterie, parazit). Incidenta maxima o au bolile eruptive (in special rujeola, rubeola si varicela).

Sase afectiuni eruptive prezinta frecventa cea mai mare in randul bolilor infectioase ale copilului, fiecare avand

particularitati in functie de microorganismul care le produce (agentul etiologic). Acestea sunt:

1. Rujeola(pojar).

2. Scarlatina.

3. Rubeola(pojarel).

4. Staphylococul auriu. Clasificarea acestuia pe acest loc este controversata, nefiind unanim acceptata. Reprezinta de fapt un agent etiologic (bacterie) ce poate afecta organismul (atat copilul, cat si adultul) la orice nivel: tegumentar (impetigo contagios, foliculite, furuncule, abcese, celulita, panatitii, sindromul stafilococic al pielii oparite sau boala Ritter impreuna cu formele sale mai putin severe: pemfigusul neonatal si impetigo bulos, eruptie asemanatoare celei din scarlatina), respirator, tract urinar, sistem nervos central (meningita), cardiac (una din cele mai frecvente cauze de endocardita bacteriana), sindromul socului toxic (poate aparea la tineri) si toxiinfectia alimentara stafilococica. La copii reprezinta cea mai frecventa cauza pentru infectiile de la nivelul tegumentului.

5. Megaleritemul epidemic (eritemul infectios)

6. Roseola infantum (exantemul subit)

Patru din cele 6 boli eruptive sunt determinate de virusuri (rujeola,rubeola, eritemul infectios, exantemul subit) si doua sunt determinate de bacterii (scarlatina si afectiunile tegumentare produse de Staphylococul auriu).

O serie de alte boli infectioase, in afara celor enumerate mai sus, pot afecta copilul si se prezinta cu modificari la nivelul tegumentului: varicela, rhinovirusurile (ce produc infectii respiratorii comune sau “raceli”), boala mana-picior-gura (este frecventa), exantemul laterotoracic unilateral, febra hemoragica (specifica in America de Sud), exantemul de Boston, boli febrile cu exantem determinate de Rickettsii (microorganisme cu rezervor predominant animal).

Eruptiile din aceste boli pot fi la nivel cutanat (exantem) sau la nivelul mucoaselor vizibile (enantem) si prezinta pentru majoritatea acestor afectiuni particularitati legate de locul aparitiei , de aspectul lor, avand uneori caractere distinctive cu valoare diagnostica certa. Alaturi de eruptiile caracteristice, aceste afectiuni se insotesc de numeroase alte manifestari.

Alte boli neeruptive, dar cu frecventa mare determinate tot de microorganisme sunt: parotidita epidemica (“oreion”), mononucleoza infectioasa (infectia este raspandita de persoana bolnava care elimina virusul prin saliva astfel incat transmiterea necesita contact foarte apropiat, de aceea i se mai spune “boala sarutului”, cei mai afectati fiind copii mari si adolescentii), tusea convulsiva.

O serie de alte boli cu caracter infectios (viral, cel mai frecvent si bacterian) pot afecta copilul si anume: rinofaringita acuta si faringita acuta, anginele acute (faringoamigdalita), adenoidita acuta, vegetatiile adenoide, sinuzita acuta, otita medie acuta, laringita acuta, bronsiolita acuta, pneumoniile.

O alta categorie de boli infectioase este cea determinata de paraziti si anume protozoare (giardia, toxoplasmoza) si metazoare (helminti, viermi rotunzi sau plati).

Una din modalitatile de prevenire pentru o parte din bolile eruptive ale copilariei este reprezentata de vaccinare. Vaccinoprofilaxia este posibila pentru: rujeola, oreion si rubeola ( vaccinarea ROR), pentru varicella, dar si pentru alte boli infectioase ce pot fi prevenite prin vaccinare (vaccinarile obligatorii si optionale).

Preventia raspandirii acestor boli se face prin: izolarea copiilor bolnavi si respectarea masurilor de igiena. Majoritatea acestor boli, in special cele determinate de virusuri nu au un tratament specific (cele determinate de bacterii necesita tratament cu antibiotic specific), ci doar suportiv si sunt autolimitante, dar pot aparea complicatii ce pot ameninta viata copilului, astfel incat parintele trebuie sa caute ajutorul medical de la primele semne ale bolii pentru a se face o evaluare exacta a starii copilului. Tratamentul acestor afectiuni se face de catre medicul specialist si este in concordanta cu gravitatea bloii si cu tipul de complicatii aparute.